NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Vinerea Mare şi Noaptea Sfântă la catolici, astăzi şi mâine

Biserica Romano-Catolică sărbătoreşte în perioada 29-31 martie cele trei zile care precedă Învierea Domnului. În Joia Sfântă, ieri, a avut loc Liturghia crismei, adică a sfinţirii uleiurilor, când peste 300 de preoţi din toată dieceza şi-au reînnoit făgăduinţele din ziua hirotonirii.

 

  

În cadrul liturghiei sunt sfinţite uleiurile pentru cei care urmează să fie botezaţi, pentru bolnavi şi crisma, uleiul folosit la Botez, la Mir, la hirotonirea preoţilor, consacrarea altarelor. Seara a avut loc Liturghia Cinei Domnului, în cadrul căreia are loc ritul spălării picioarelor celor 12 apostoli la Cina cea de Taină.

Astăzi, în Vinerea Sfântă, nu se celebrează Liturghia, iar seara se marchează Patima Domnului. „Altarul nu are nimic pe el: nici cruce, nici sfeşnice, nici feţe de altar. Celebrarea Patimii Domnului are loc la Iaşi la ora 18.30, şi se compune din trei părţi: lecturi din Sfânta Scriptură ,- se proclamă Patima Domnului Isus Cristos după sfântul Ioan -, adorarea sfintei cruci şi distribuirea sfintei Împărtăşanii.

Ziua aceasta este zi de post şi de abstinenţă“, precizează reprezentanţii Bisericii Romano-Catolice.

Apoi, sâmbătă, Noaptea Sfântă este o priveghere, care începe de la ora 22, şi care cuprinde binecuvântarea focului în afara bisericii, aprinderea lumânării pascale şi a celorlalte lumânări, preconiul pascal, care este o cântare specială adresată lui Cristos, lecturi din Vechiul Testament, proclamarea evangheliei Învierii, înnoirea făgăduinţelor de la Botez, împărtăşirea credincioşilor. La finalul Liturghiei se va merge pe străzile oraşului în procesiune cu lumânarea pascală, simbolul Învierii lui Cristos.

www.ziaruldeiasi.ro

Advertisements

Related posts

Momente oferite de cercetașii pășcăneni: feerie de lumini, program artistic și ateliere de creație

Oana Cordoneanu

Un preot a dezvăluit motivul pentru care nicio femeie nu a fost la „Cina cea de taină”

Redacția

Filarmonica din Botoșani a susținut un concert pentru tinerii pășcăneni

Teona Gherasim

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site