News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

VIDEO: Niciun călător cu mască în tren la Iași. Vă mirați de câte cazuri noi apar?

Numărul cazurilor noi de COVID pare a exploda de la o zi la alta. Oamenii nu mai pot fi ținuți în case, iar măsurile simple de precauție, care pot fi înțelese de cei cu o educație minimă într-o țară civilizată, sunt refuzate de români. Motive pentru a nu purta măști în mijloacele de transport se găsesc.

Recent v-am arătat cum se călătorește în trenul care face legătura între Galați – Iași – Cluj. La câteva zile distanță, exact când s-a atins recordul de cazuri noi raportate în 24 de ore, în trenul care a pornit din Iași spre Timișoara, niciun călător nu purta mască. Mai rău, nici controlorii nu aveau așa ceva la ei.

Youtube video

La plecare, în vagoane era foarte cald, dar imediat după ce a pornit sistemul de climatizare, s-a răcorit, iar masca nu ar mai fi încurcat prea tare. Din nefericre, cei de la CFR nu au respectat regula promisă încă din perioada stării de urgență, aceea de a lăsa un scaun liber lângă fiecare persoană, vagoanele fiind pline.

“Am călătorit mai des în ultima perioadă cu trenul. Din nefericire, am fost cam singura care purta mască. Deși respiram greu și simțeam transpirația în jurul gurii, am preferat să mă protejez cât am putut și, eventual, să-i protejez pe cei din jur. Cel mai tare însă mi-a displăcut faptul că nu erau scaune libere lângă pasageri. Mi-am făcut rezervare din timp, așa cum ni s-a cerut, dar locurile au fost împărțite tot la grămadă”, a spus o tânără.

  

ZIARUL DE IASI

Related posts

Vine frigul. Cum se face diferența între viroză și COVID la copii

Redacția

DGASPC Iași, informații despre numărul testelor realizate în centrele din Pașcani

Marius Parteni

Nicolae Sabău, îndrăgitul interpret de muzică populară, a murit de COVID

Redacția
Încarcă...