NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Vidanjarea subsolurilor, subiect amânat! Pantazi:”Ce este pe domeniul proprietarilor, e treaba lor”!

Scoaterea apei din subsolurile blocurilor, acea acțiune de vidanjare anunțată de primarul municipiului în plină stare de pandemie, a rămas la stadiul de promisiune. Dumitru Pantazi prezintă opiniei publice declarații contradictorii. Un demers al consilierilor din opoziție, ce prevede igienizarea subsolurilor, a fost blocat la începutul acestui an.

Motivul pentru care administrația locală s-a opus inițial, în luna februarie 2020, a fost acela că nu există cadru legal. Totul a luat o altă întorsătură în ședința din 31 martie, la începutul stării de urgență decretată de autoritățile naționale.

Atunci primarul le-a spus consilierilor și cetățenilor: „Facem, pentru că s-a creat cadru legal, în subsoluri, acolo unde sunt inundate, curățenie, reparăm, nu canalele, o să decolmatăm canalele, o să tragem apa din subsoluri, iar Asociațiile de Proprietari să-și repare instalațiile de la subsol. Cetățenii să repare instalațiile ” și-a explicat intenția, primarul Dumitru Pantazi.

Administrația locală spunea atunci că cetățenii pot depune cereri și că va fi organizată o altă ședință în care să fie stabilite tarifele.

O să venim cu o nouă hotărâre prin care o să aprobăm tariful pentru aceste activități și până o să facem o hotărâre în acest sens, rog cetățenii să facă o cerere, acolo unde sunt probleme, pentru a putea inventaria situația”, a mai spus primarul Dumitru Pantazi.

Marius Pintilie, consilier local PNL l-a întrebat pe primar în ședința din luna martie ce anume s-a schimbat pe partea de legalitate a inițiativei.

Domnule primar, spuneți că s-a schimbat cadrul legal. Puteți spune ce anume s-a schimbat? Că noi am avut un proiect în care am sugerat același subiect, în sensul de igienizare a subsolurilor și reparația evacuării de la blocuri. Considerăm că este la fel de important să se repare și evacuarea, pentru că dacă tragi doar apa de la subsol și nu repari evacuarea, asta înseamnă că în câteva zile subsolul este inundat din nou” , a spus Marius Pintilie.

La două luni distanță, cetățenii au aflat că promisiunile primarului Pantazi nu se pot realiza pe moment. Ar mai fi o posibilitate ce este analizată, însă inițiativa nu este abandonată.

“Nu este rezolvată problema. Nu este atât de simplu de rezolvat. Pe deoparte trebuie găsite fondurile, dar hai să zicem că fondurile le rezolvăm, dar partea legală legat de aceste lucrări! Iar pe de altă parte din discuțiile purtate cu Asociațiile de Proprietari, în această perioadă este imposibil de intervenit la aceste subsoluri. Să vedem cu măsurile, poate se vor relansa, noi deja am discutat cu ApaVital, vom pune la dispoziție vidanje împreună cu Asociațiile de Proprietari, să începem o campanie de curățenie, împreună cu asociația. Dar, doar ce ține de domeniul public. Ce este pe domeniul proprietarilor, e treaba lor!”, a subliniat primarul municipiului, în ultima apariție publică, la televiziunea favorită.

Consilierii PNL au inițiat în luna ianuarie un proiect de hotărâre prin care propuneau alocarea unei sume de 5.000 lei,  în vederea înlocuirii branșamentelor de canalizare din subsolurile blocurilor, precum și igienizarea. Inițiativa s-a blocat de opoziția primarului și a susținătorilor săi.

Acum, acest proiect se află în dezbatere publică pe site-ul instituției.

Advertisements

Related posts

Prefectul a dispus măsuri în județ, pentru prevenirea inundațiilor

Redacția

Asfaltarea drumului județean Heci – Tătăruși – Iorcani începe după 6 mai

Marius Parteni

Discuții amânate pentru mâine legat de situația de la RAGCL Pașcani

Marius Parteni
Încarcă...