
Locatarii unui bloc din Pașcani solicită reprezentanților Primăriei să intervină într-o problemă cu care se confruntă de câțiva ani de zile. Este vorba despre pășcănenii care locuiesc în blocul B4, de pe strada Izvoarelor.
Unul dintre aceștia s-a prezentat astăzi la audiențele ținute de viceprimarul Vasile Axinte. Acesta s-a declarat extrem de nemulțumit de o construcție care obturează vederea locuinței, unde își desfășoară activitatea două societăți comerciale. Tot el a mai susținut că după realizarea ei a fost blocat un gang de acces, ce ducea în spatele imobilului. Cel în cauză, Marinel Toma, a solicitat administrației locale, demolarea construcției situată pe strada Ceferiștilor.
În această zonă funcționează o măcelărie și un fast food care, în opinia reclamantului, îngreunează traiul de viață a oamenilor. Din cele relatate de pășcăneanul nemulțumit, procesul de tranșare realizat de măcelari poate fi auzit de la etajul 4.“Până la etajul 4 se aude cum taie carnea“, a declarat Marinel Toma viceprimarului Vasile Axinte.
De câțiva ani de zile cei din acest bloc se plâng că locuiesc în astfel de condiții. Oamenii s-au decis să ia din nou atitudine după ce au aflat că la Primărie a fost depusă o cerere prin care se solicită autorizație pentru realizarea unei mansarde la acest imobil, avizată favorabil de către Inspectoratul de Stat în Construcții. 

Funcționarii din Compartimentului de Urbanism și Juridic, unde a fost depusă o documentație în acest sens, au întocmit un raport prin care cer suspendarea lucrărilor, iar instanța să se pronunțe în acest caz. Pășcăneanul nemulțumit s-a mai plâns că o astfel de construcție obtura și mai mult vedere apartamentelor blocului, iar locatarii ar fi nevoiți să se mute.
Ca răspuns la solicitarea bărbatului, viceprimarul Vasile Axinte a cerut Compartimentul de Urbanism și Juridic să inițieze cât mai rapid instanța de judecată.
Citește și {loadposition articlescategoryload}


