NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Depuneri de coroane, acțiuni discrete de Ziua Eroilor!

Ziua Eroilor, eveniment care în fiecare an este marcat odată cu „Înălțarea Domnului”, a fost sărbătorită mai puțin vizibil ca în alți ani. Nu au mai avut loc acele parade în grup ale politicienilor, la monumente. Totul a fost mai discret.

Reprezentanții Poliției Locale au avut sarcina de a depune corone de flori la toate monumentele eroilor din localitate, în numele Primăriei și a Consiliului Local. Căpitanul Vasile Avasiloaie a spus la finalul activităților, într-o scurtă declarație de presă, că trebuie să marcăm mereu jertfa eroilor neamului românesc.

La Biserica ”Înălțarea Domnului”, al cărui hram astăzi l-au sărbătorit credincioșii ortodocși, preotul Pavel Postolachi, protopopul municipiului, a ținut să le spună enoriașilor că este foarte important să pomenim numele tuturor celor care nu mai sunt astăzi între noi, căzuți pe fronturile de lupta .

Coroane de flori au fost depuse și de reprezentanții organizațiilor PSD și PNL.

„Sărbătorim Înălțarea Domnului și totodată celebrăm Ziua Eroilor. Anul acesta nu s-au mai organizat oficial evenimentele dedicate acestei zile, din cauza crizei medicale și a recomandărilor de distanțare socială, însă organizația noastră a dorit să comemoreze și să aducă omagiul cuvenit eroilor neamului românesc. Cinste și glorie eternă eroilor patriei!”, arată reprezentanții PNL.  

loading...
Advertisements

Related posts

NOUL PROGRAM al curselor aeriene. Aeroportul Iași trece la programul de toamnă

Redacția

Cei mai buni sportivi și antrenori din anul 2016 premiați în cadrul „Galei Sportului Pășcănean”

Teona Gherasim

Primarul Paşcaniului își sărbătorește astăzi ziua de naștere

Oana Cordoneanu
Încarcă...