Prețul aurului a crescut cu 25% în anul 2024, România fiind pe locul al șaselea în regiunea Europei de Est în ceea ce privește rezervele internaționale de aur deținute.
Pentru prima oară în istoria modernă, Ungaria deține mai multe rezerve de aur decât România, arată un comunicat al Tavex România, companie sub umbrela Tavex- unul din cei mai mari comercianți de aur de investiții din Europa de Nord
Banca Națională a Ungariei a achiziționat 14,5 tone de aur la finalul lunii septembrie a acestui an și a intrat în rândul multor bănci centrale care și-au mărit rezervele de aur în ultimii trei ani. Astfel, pentru prima oară în istoria modernă, Ungaria deține mai multe rezerve de aur decât România. În aceeași listă se află Polonia, Turcia, Serbia și țări precum China, India sau Singapore.
Potrivit datelor Băncii Naționale a României, deținerile oficiale de aur ale țării sunt de 103,6 tone. Dintre acestea, aproximativ 61 de tone (sau 59%) sunt deținute în seifurile Băncii Angliei. Cu această cantitate, România este pe locul 39 la nivel global în ceea ce privește rezervele internaționale de aur și pe locul al șaselea în regiunea Europei de Est.
Scopul principal în deținerea aurului este că acesta permite menținerea puterii de cumpărare a banilor,
» Citește continuarea pe pagina autorului


