
Bogdan Dragoș Ciubotaru, un tânăr pășcănean din suburbia Boșteni, cunoscut ca fost rugbist, a decedat recent în urma unui infarct în Danemarca, conform postărilor unor prieteni. Familia și apropiații săi își doresc să îl aducă în România pentru a-i oferi funeralii conform tradiției, însă costurile repatrierii sunt semnificative.
Fratele său mai mic, Sergiu Ciubotaru Daniel, care se află în Danemarca, face apel la sprijinul comunității pentru a putea acoperi cheltuielile legate de transportul trupului neînsuflețit și organizarea ceremonialului funerar în țară.
Dragoș Bogdan a jucat rugby la Pașcani și, ulterior, la Cluj, fiind apreciat pentru talentul și dedicarea sa.
Date pentru donații:
LT69 3250 0675 3673 4021 – cont internațional în euro (Revolut)
RO54 REVO 0000 1452 0208 6076 – cont în lei (Revolut)
Nume beneficiar: Sergiu Ciubotaru Daniel
Familia și prietenii săi, precum și cei care l-au cunoscut din cariera sportivă, transmit mulțumiri tuturor celor care pot contribui, subliniind că orice ajutor, indiferent de sumă, este binevenit.






