
Ieri noapte, în jurul orei 3:50, polițiștii Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani au descoperit, pe marginea unui drum din Valea Seacă, un bărbat prăbușit lângă o bicicletă.
Oamenii legii au solicitat intervenția unui echipaj medical. Ajunși la fața locului, medicii au constatat decesul bărbatului. De asemenea, aceștia i-au stabilit și identitatea: un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din comuna Valea Seacă.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar trupul neînsuflețit urmează să fie supus autopsiei, pentru a se stabili cauza exactă a morții. Cercetările continuă pentru clarificarea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
„La data de 19 august a.c., în jurul orei 03.50, polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat este căzut, pe marginea unui drum, din comuna Valea Seacă, lângă o bicicletă.
Politiștii au solicitat un echipaj medical, care a constatat decesul persoanei și ulterior, au stabilit identitatea acesteia, respectiv un bărbat, de 60 de ani, din comuna Valea Seacă.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Totodată, s-a dispus efectuarea autopsiei pentru stabilirea cauzei decesului, iar cercetările sunt continuate pentru clarificarea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a transmis IPJ Iași.


