News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Un suporter român a murit la finala Nations League de la Munchen: a căzut din tribune. „Nu s-a mai întâmplat așa ceva de 20 de ani”

Finala Ligii Națiunilor, de pe Allianz Arena din Munchen, a fost umbrită de un accident teribil duminică seara. Un spectator a căzut din tribune şi şi-a pierdut viaţa în timpul finalei dintre echipele Portugaliei şi Spaniei (5-3), a anunţat poliţia în noaptea de duminică spre luni. Potrivit merkur.de și Bild, este vorba despre un român de 34 de ani, care locuia de mai mulți ani în Bavaria.

Suporterul a căzut de pe al doilea inel al stadionului pe primul, în prima repriză de prelungiri a meciului. În ciuda intervenţiei rapide a personalului medical, bărbatul, care a căzut de la circa 8 metri înălțime în tribuna presei, nu a putut fi reanimat şi decesul a fost constatat după miezul nopţii.

Potrivit lui Sohrab Taheri-Sohi, purtător de cuvânt al Crucii Roșii Bavareze, fanul „a necesitat resuscitare imediată” după cădere și salvatorii au încercat să-i salveze viața timp de „mai mult de o oră”. Salvatorii au fost nevoiți să ofere și sprijin psihologic prietenilor pacientului și reprezentanților presei. „Nu a mai existat un accident atât de dramatic la Allianz Arena în ultimii 20 de ani”, a explicat Taheri-Sohi, potrivit merkur.de.

Poliția consideră că prăbușirea fatală a suporterului în timpul finalei Ligii Națiunilor a fost un accident.

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Înaintea unui vot la ONU, premierul Netanyahu reia opoziţia guvernului său faţă de un viitor stat palestinian

Redacția

Cea mai mare pensie din România după recalculare. Ministrul Muncii: Are un stagiu de cotizare de 18 ani, dar cu contribuţii foarte mari

Redacția

Unul dintre liderii protestatarilor a plecat din emisiunea lui Mihai Gâdea de la Antena 3 după ce au rulat imagini cu participarea fermierului la iUmor: ”Mă puneți în mașina de carne a televiziunii dumneavoastră”

Redacția
Încarcă...