NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Ucraina acuză Rusia că se află în spatele unui val de false alerte cu bombă

Autorităţile ucrainene au acuzat vineri Rusia că se află în spatele a sute de false alerte cu bombă menite să „provoace panică” în ţară, pe fondul temerilor internaţionale de o invazie rusă, relatează Agerpres, conform AFP.

„Obiectivul serviciilor speciale ale ţării agresoare este evident: să întărească presiunea asupra Ucrainei, să semene anxietatea şi panica în societate”, au dat asigurări într-un comunicat serviciile de securitate ucrainene, SBU.

De la începutul anului, peste 300 de alerte cu bombă, toate false, au fost deja înregistrate în Ucraina, faţă de aproape 1.100 în întregul an precedent, potrivit acestei surse.

Potrivit SBU, genul acesta de operaţiune face parte dintr-o strategie de „război hibrid modern” împotriva Ucrainei.

Advertisements
  

Cvasitotalitatea acestor alerte au fost trimise prin e-mail şi provin din teritoriile controlate de separatiştii proruşi în estul Ucrainei sau din Rusia, a indicat la rândul său poliţia naţională într-un comunicat.

Alertele au vizat mai ales şcolile – în special toate unităţile de învăţământ din Kiev vineri – dar şi staţiile de metrou, centrele comerciale, aeroporturile şi chiar preşedinţia.

În acest context, mai multe oraşe ucrainene au decis să treacă la învăţământ la distanţă.

Advertisements

Aceste incidente au loc în contextul în care tensiunile cu Moscova sunt la cel mai înalt nivel,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Advertisements
Advertisements

Related posts

Ciolacu: Suntem pregătiţi să venim la guvernare. Avem programul finalizat

Redacția

Peste 500 de civili, printre care 24 de copii, au fost ucişi în regiunea Harkov, în estul Ucrainei, de la începutul invaziei ruse

Redacția

Ajutoare pentru incalzire, la iarna, familiilor cu venituri reduse. Vezi cat da statul

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site