
Un bărbat a murit sufocat cu propriul sânge după ce a fost bătut crunt fără niciun motiv. Abia ieșise de la biserică și se îndrepta spre grădina sa. A avut însă ghinionul de a se întâlni cu un vecin pus pe harță, care l-a ucis în bătaie. În pragul Crăciunului, ucigașul și-a aflat pedeapsa.
În dimineața zilei de 10 decembrie a anului trecut, Dumitru S. (72 de ani) a participat la o slujbă la biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din centrul orașului Târgu Frumos. În jurul orei 11.30, a plecat spre grădina pe care o deținea pe strada Petru Rareș. Pe drum, s-a intersectat cu Dumitru Simiciuc (30 de ani). Proțăpit în mijlocul drumului, acesta l-a abordat pe vârstnic, însoțindu-l câțiva pași și schimbând cu acesta câteva cuvinte. Pe neașteptate, Simiciuc l-a lovit pe Dumitru S. cu pumnul în față. Vârstnicul a căzut pe marginea șoselei, în timp ce Simiciuc a plecat alene. După aproximativ un minut, Dumitru S. s-a ridicat de la pământ. Din nefericire, a luat decizia de a-și continua drumul, în același sens cu Simiciuc. Acesta l-a lovit din nou cu pumnul, de trei ori, trântindu-l iar la pământ, în dreptul unei porți. Apoi, Simiciuc s-a apucat cu mâinile de poartă pentru a se susține și a început să-și lovească victima cu piciorul în cap. L-a călcat apoi apăsat pe bătrân pe cap cu tălpile cizmelor. După două minute de lovituri, Simiciuc s-a aplecat asupra victimei și i-a îndesat în gât o bucată de material textil, ruptă probabil din căptușeala hainei Faciba cu care era îmbrăcat. În continuare, Simiciuc s-a îndepărtat la câțiva pași de victima sa. S-a spălat pe mâini cu zăpadă, apoi și-a șters cizmele și și-a continuat liniștit drumul.
Criminalul, prins cu ajutorul unui câine de urmă
Trupul lui Dumitru S. a fost descoperit de un vecin, întors și el de la biserică. L-a recunoscut după îmbrăcăminte, întrucât vârstnicul fusese practic desfigurat de lovituri. Medicul de pe ambulanța chemată la fața locului nu a putut face altceva decât să constate decesul victimei. Suferise numeroase fracturi ale oaselor feței, murind sufocat de sângele rezultat. Criminalul a fost prins după o oră și jumătate de la agresiune, cu ajutorul unui câine de urmă. Simiciuc se plimba pe o stradă din apropiere. A fost dus la sediul Poliției Târgu Frumos, unde a devenit extrem de violent când oamenii legii au vrut să-l examineze fizic.
continuare pe ziaruldeiasi.ro


