În orașul Montpellier din Franța, transportul public a devenit gratuit pentru rezidenți, joi seară. Persoanele care sosesc în oraș din afară vor trebui să plătească în continuare biletul de 1,60 euro. Planul a fost anunțat inițial în 2020 de primarul socialist Michaël Delafosse și va contribui mai ales la reducerea poluării produse de traficul mașinilor private, transmite Il Post, citată de Rador Radiio România.
Montpellier este situat în sudul Franței și este cunoscut în special pentru universitatea sa. Cu aproximativ 300.000 de locuitori, este al șaptelea cel mai populat oraș din Franța, iar zona metropolitană din care face parte cuprinde 31 de municipii, cu un total de peste 500.000 de locuitori. Cea de la Montpellier este una dintre primele inițiative de acest gen din Europa: capitala Estoniei, Tallinn, a făcut-o deja din 2013, iar Luxemburg din 2020 – care, cu 645.000 de locuitori, este comparabil cu un oraș de mărime medie.
Anul trecut, Spania a introdus gratuitatea, pentru câteva luni, pentru abonamentele pentru transportul feroviar de stat pe distanțe scurte și medii, în timp ce în Germania din 2022 poate fi utilizat transportul urban și regional la un preț fix foarte mic, de 49 de euro pe lună (inițial fusese de 9 euro).
» Citește continuarea pe pagina autorului


