„După alegeri ne-am putea trezi cu taxe noi, dacă execuția bugetară nu va fi cea așteptată. Și aceste taxe le vom plăti tot noi, care suntem la zi cu plata lor, iar evazioniștii nu vor fi deranjați”, spune unul din liderii unei industrii dominate de multinaționale, consultat de HotNews.
Producătorii și antreprenorii români privesc cu neîncredere bugetul pe 2025 propus de Guvern și spun nu sunt convinși că cifrele de acolo sunt „pe bune”. Ei acuză că una discută și convin în timpul negocierilor, apoi cu totul altceva întâmplă în realitate.
„Anul trecut a fost dezmăț”
„Ne-am uitat pe execuția bugetară pe 2024. Prima concluzie pe care am tras-o noi de acolo e că anul trecut a fost dezmăț. Cheltuielile de personal au crescut cu 24% ca și cele cu bunurile și serviciile. Asta deși, nu știu dacă vă aduceți aminte, dar în 2023 noi am avut multe întâlniri cu Guvernul – cu același Guvern, practic – iar discursul lor era că domnule, 2024 va fi un an de consolidare fiscală. Numai că, în loc să scadă cheltuielile, au crescut cu 24%. Și am ajuns de la un deficit prognozat de 5,6 la 8,6%”, spune Radu Burnete,
» Citește continuarea pe pagina autorului


