News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Tradiţiile meselor de Ramadan, incluse în patrimoniul UNESCO

UNESCO a validat miercuri înscrierea „tradiţiilor socioculturale” ale iftarului – masa de seară luată de musulmani în timpul postului de Ramadan – în patrimoniul imaterial al omenirii, la cererea Azerbaidjanului, Iranului, Uzbekistanului şi Turciei, informează AFP, citată de Agerpres.

Iftar face parte dintre tradiţiile comunitare a căror importanţă a fost recunoscută de Comitetul interguvernamental de salvgardare a patrimoniului cultural imaterial, reunit începând de luni la Kasane, în Botswana.

„Iftar (denumit şi ‘eftari’ sau ‘iftor’ în ţările vizate) se desfăşoară la musulmani la apusul soarelui în timpul lunii Ramadanului, după ce au fost îndeplinite toate ritualurile religioase şi ceremoniale”, au explicat reprezentanţii UNESCO.

Marcând întreruperea postului, „el ia adeseori forma unor reuniuni sau a unor mese, consolidând legăturile familiale şi comunitare şi promovând întrajutorarea, solidaritatea şi schimburile sociale”, a adăugat această agenţie culturală din cadrul ONU.

  

UNESCO subliniază că practicarea iftarului „se transmite în general în sânul familiilor” şi că „tinerii şi co

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Mâine este 8 Martie. Ce ar însemna o zi fără femei în economia României

Redacția

UPDATE Magnitudinea cutremurului din județul Arad, de la ora 19:15, revizuită în creștere la 4,3

Redacția

Ce a mai rămas din scutirile de taxe pentru angajații din IT, construcții, sectorul agro-alimentar, în 2024

Redacția
Încarcă...