Tratamentul pe care mi-l aplic este tăcerea. Am comis-o, atunci în 2016, când cu alegerile? Am comis-o. M-am certat cu Oti pe chestia asta? M-am certat. Mi-am cerut scuze? Da, dar abia anul trecut, după măgăria aia penibilă de pe 6 ianuarie. Mi-a acceptat Oti scuzele? Da, că are inimă bună. Dar de-acum a rămas o mâzgă proastă între noi. Nu pentru că el m-a făcut „conservator expirat” și nici pentru că eu l-am făcut „progresist împuțit” (astea se iartă între prieteni, se duc, se uită); ci pentru că fiecare dintre noi se simte nașpa. Să te cerți c-un prieten pentru un politician care habar n-are de existența ta! Una ca asta nu se face, pur și simplu.
Mihai BuzeaFoto: Arhiva personala
Poate e mai bine s-o iau cu începutul. Oti (Attila) este un băiat blajin din Secuime, cu vreo șase ani mai tânăr decât mine; studii făcute la București (Politehnică), căsătorie c-o gălățeancă din Regie, emigrare de urgență în America, ani greuți de adaptare acolo, stabilire în Colorado, făcut copii și dus o viață de upper middle-class, cu muncă multă, bani buni, pescuit vara, schi iarna și vacanțe în Europa la fiecare trei-patru ani (evitând bunînțeles România).
» Citește continuarea pe pagina autorului