RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Subsol plin de dejecţii, în zona deal. Oamenii cer ajutorul autorităţilor

Locatarii unui bloc din zona deal suportă de ani de zile mirosul care vine din subsolul blocului. Oamenii au tot plătit instalatori să repare conductele sparte şi să înlocuiască robineţii, dar totul pare în zadar. Unul dintre aceştia cere ajutor autorităţilor şi celor la ApaVital, să îi ajute să rezolve problema.

Un bărbat care deține un spațiu comercial la parterul unui imobil din cartier și spune că s-a săturat de aceeași problemă de care se izbește ani de zile. Mai exact este vorba despre mirosul pe care el și locatarii imobilului, sunt nevoiți să îl suporte permanent. Acest miros vine din subsolul blocului, unde “apa și dejecțiile sunt până la gât”, după cum a precizat bărbatul.

  

Felix Rusu spune că a făcut o sesizare către reprezentanții ApaVital, care ajunși la fața locului, au constatat că problema în cauză nu este de competența lor.“Am un apartament închiriat în această scară. De 8, 9 ani de zile, ne confruntăm cu această problemă. În subsolul blocului apa este până la gât. Nu putem trăi așa. Este jumătate de oră de când am sunat la Centrul ApaVital, au venit doi reprezentanți care spus că nu e de competența lor. Cetățenii din bloc au tot plătit instalatori, de-a lungul timpului, pentru a rezolva problema. Înțeleg că și blocurile sunt vechi, și canalizările sunt vechi, dar trebuie să facem cumva să scoatem mizeria asta”, a declarat acesta.

În replică, purtătorul de cuvânt al ApaVital a menționat că reparațiile în subsolurile de bloc sunt responsabilitatea proprietarilor pe condominiu. Sistemul public de canalizare se oprește la căminul de racord care este poziționat în afara blocului. “Întreținerea  instalațiilor de canalizare din subsolul blocului și până la căminul de racord intră în sarcina celui care administrează consominiul. ApaVital sau orice alt operator are dat în exploatare doar rețelele publice care se termină la acel cămin de racord. Deci pentru a remedia problema sesizată, proprietarii din condominiu, trebuie să apeleze la o firmă privată pentru a-și rezolva problema”, ne-a declarat Răzvan Manolache.

Cu alte cuvinte oamenii trebuie să se gospodărescă singuri. Dacă în trecut angajaţii PSA mai interveneau cu vidanja în subsolurile blocurilor, acum nimeni pare să nu îi mai ajute pe păşcănenii care au probleme cu instalaţiile. 

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Primăria impasibilă la dărâmarea malului din Parcul Peștișorul!

Marius Parteni

DIRECTORUL PSA PAȘCANI DESPRE ADERAREA LA ARSACIS

Redacția

Aviz favorabil din partea Comisiei Economice pentru proiectele pe ordinea de zi în ședința de vineri

Ema Roman
Încarcă...