La Şcoala Gimnazială Alexandru Ioan Cuza din Ruginoasa a fost astăzi o zi plină de activităţi cu invitaţi de la Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Unitatea de învăţământ a fost gazda a două evenimente metodice cu tematică extrem de importantă: modalităţi de dezvoltare a competenţelor elevilor din ciclul primar, prin intermediul jocului, al testelor, şi al activităţilor din programul Şcoala Altfel.
“Astăzi, de dimineaţă, Şcoala Gimnazială Alexandru Ioan Cuza a fost gazda a două evenimente metodice. A avut loc desfăşurarea cercului metodic al învăţătorilor, după care urmează cercul metodic la matematică. Am avut o temă destul de importantă care trebuie tratată cu foarte mare seriozitate. Este vorba despre modalităţile de dezvoltare a competenţelor elevilor din ciclul primar, prin intermediul jocului. Tema referatului este Rolul activităţilor extracuriculare şi a programului Şcoala Altfel, în formarea personalităţii elevilor din ciclul primar”, a declarat profesor Irina Dodu, directoarea Şcolii Gimnaziale Alexandru Ioan Cuza din Ruginoasa.
Elevii care învaţă la şcoala din Ruginoasa sunt şi talentaţi. O demonstrează la fiecare eveniment din şcoală şi au făcut-o şi de data aceasta. Îmbrăcaţi în costume naţionale, copiii s-au întrecut în cântece şi dansuri. Unii au cântat la orgă şi au impresionat auditoriul.
În cadrul activităţii de astăzi a avut loc şi prezentarea felului în care dascălii ar trebui să pregătească elevii pentru a face faţă cu brio testelor.
“Am pus, de asemenea, în discuţie modalităţile de dezvoltare a competenţilor elevilor din ciclul primar, prin intermediul testelor. Este vorba despre testele de Evaluarea Naţională la clasele a II-a şi a IV-a, precum şi cele de la clasele a VI-a şi a VIII-a. Am făcut prezentarea, din punct de vedere metodic, a felului în care copiii trebuie să fie pregătiţi pentru aceste teste. Au fost lecţii demonstrative la clasele I, a II-a, şi pregătitoare. În sala de festivităţi au fost activităţile de la clasa a III-a şi a IV-a”, a mai completat directoarea Irina Dodu.
S-a vorbit astăzi despre strategiile care trebuie aplicate pentru a-i determina pe elevii de clasa a VIII-a să fie mai responsabili în pragul acestui examen. Directoarea Irina Dodu atrage atenţie că anul acesta vor fi camere audio video în fiecare sală de examinare, însă are încredere că elevii săi vor face cinste şcolii prin rezultatele pe care le vor obţine.



