RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Ştrandul Municipal nu este pregătit pentru a fi deschis. Primarul organizează o licitaţie pentru concesionarea lui

Nimeni nu poate estima nici în acest an când anume Ştrandul Municipal va fi deschis. La nivelul Primăriei au fost demarate proceduri pentru scoaterea la licitaţie a acestei locaţii, tocmai acum când cel puţin bazinul de apă ar fi trebuit să fie funcţional.

Regulamentele de funcționare a serviciilor și a unor activități ce se desfășoară sub tutela Primăriei, par a fi doar maculatură, hotărârile aleşilor ce reglementează funcţionarea lor fiind preferenţiale puse în practică. Asta deși, cu toate că sunt aprobate de legislativul local, executivul reprezentat de primarul Dumitru Pantazi are obligaţia să le pună în practică.

După ce în luna martie vânzătorii ambulanți de flori au invadat din nou centrul municipiului, deși acest lucru era interzis printr-un regulament de comerț stradal aprobat de consilierii locali, un alt caz ne-a atras atenția săptămâna aceasta. Este vorba despre ștrandul municipal care teoretic ar trebui să fie deschis în perioada 1 mai – 30 septembrie conform regulamentului de funcționare aprobat prin HCL 135/2013. În realitate  acesta este închis, nefiind executate nici măcar lucrările necesare la început de sezon.

  

Nici licitația pentru închirierea spațiului pentru amenajarea unei terase nu a fost organizată până acum, cu toate că viceprimarul Vasile Axinte promite încă din 2012 că o astfel de unitate de desfacere a produselor alimentare va funcționa ca și înainte de mandatul său.

„În ceea ce privește organizarea unei licitații pentru ștrandul municipal, am discutat cu cei care desfășoară activități pentru a alcătui cartea funciară, nici în momentul acesta nu este. Există făcut un referat în acest sens pentru a achiziționa un serviciu care va face măsurători atât la ștrand, cât și la Parcul Peștișorul, și se dorește organizarea unei licitații în perioada următoare , urmând ca serviciul să fie achiziționat”, ne-a declarat Cristian Menegon, purtătorul de cuvânt al Primăriei Pașcani.

După ce din bugetul public s-au investit miliarde de lei în reabilitarea ștrandului, acum primarul Dumitru Pantazi dorește să-l concesioneze unui afacerist interesat. Și acest demers este însă unul tardiv, deoarece ștrandul nu are carte funciară, iar demersurile de organizare a unei licitații publice nu au fost demarate nici până acum. Conform dispozițiilor legale, cel mai scurt termen în care se poate organiza această licitație este de două luni, asta în condițiile în care toate lucrurile se mișcă bine.

„După ce cartea funciară va fi eliberată, urmează să fie recepționat un alt serviciu și anume acel de studiu de oportunitate, apoi venim cu el în Consiliul Local, și se poate organiza licitația. Astfel va mai dura o perioadă până ștrandul municipal va fi scos la licitație pentru ca un agent economic să desfășoare activități acolo”, a mai menționat purtătorul de cuvânt al Primăriei.  

Cum însă în Primărie, circuitul actelor s-a dovedit a fi defectus, licitația ar putea să aibă loc în luna august, adică la final de sezon.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

 

Related posts

Deratizare și dezinsecție după luna mai. Acțiunea vizează doar domeniul public, proprietarii de imobile se gospodăresc singuri

Marius Parteni

Crește numărul accidentelor în intersecția de la Kaufland. Autoritățile nu au soluții

Irina Gherasim

Gara din Pașcani plină de buruieni

Irina Gherasim
Încarcă...