RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

Stații de încărcare a mașinilor electrice la Suceava și Roman

Două noi staţii de încărcare rapidă a autovehiculelor electrice au fost puse în funcţiune la Suceava şi Roman de către E.ON Energie România, numărul unităţilor funcţionale instalate de companie ajungând astfel la şapte.

Iniţiativa face parte din proiectul NEXT-E, cofinanţat din fonduri europene, prin intermediul programului  Connecting Europe Facility (CEF,) prin care E.ON Energie România şi-a propus să instaleze, în total, 19 unităţi de încărcare rapidă a autovehiculelor, alte 21 urmând să fie instalate de către MOL, unul dintre partenerii din acest proiect.Cele două staţii de încărcare a maşinilor electrice se alătură celorlate cinci deja puse în funcţiune, de către E.ON,în localităţileIaşi, Târgu Frumos şi Cristeşti (jud. Iași), respectiv Tașca(jud. Neamţ) şi  Adjud (jud. Vrancea). Cele mai multe încărcări au fost înregistrate la staţia din municipiul Iaşi (41),, devenită funcţională în urmă cu o lună, fiind urmată de cea de la Adjud (27) şi Târgu Frumos (21). Până în anul 2020, prin proiectul NEXT-E, în România vor fi instalate 40 de staţii de încărcare rapidă, dintre care 19 de către E.ON, iar 21 de către MOL România;

  

Cele două staţii de încărcare de la Suceava şi Roman au o putere maximă de 93 kW. Astfel, timpul mediu de încărcare a unei maşini electrice va fi de aproximativ 40 de minute pentru 80% din baterie.În fiecare locaţie este instalată câte o staţie de tip fast charge 2×50 kW (curent continuu) + 1×43 kW (curent alternativ).De asemenea, fiecare staţie are minimum 2 locuri de parcare. Până la sfârşitul anului viitor, E.ON îşi propune să implementeze proiectul pe ruta Iaşi – Gheorghieni – Tg. Mureş, care va deveni astfel o “autostradă electrică”de care vor putea beneficia toţi posesorii de autovehicule prietenoase cu mediul având asigurată infrastructura de încărcare pe întreg traseul.O altă “autostradă electrică”, care va lega municipiul Iaşi de Bucuresti, se află în plină dezvoltare.

Reţeaua pan-europeană NEXT-E va include 6 ţări diferite, iar 40 de staţii de încărcare electrică din totalul de 252 din proiectul NEXT-E vor fi instalate în România şi amplasate pe rutele: Suceava-Bacău-Călărași, Constanţa-Bucureşti-Timişoara şi Iaşi-Tîrgu Mureş – Alba Iulia. Prin această inițiativă, infrastructura de stații de încărcare pentru autovehicule electrice aferentă coridoarelor rutiere strategice europene (TEN-T) se va completa cu infrastructura de stații de încărcare pentru autovehicule electrice din România, facilitând transportul rutier cu emisii reduse de CO2 şi impact redus asupra mediului.

Staţiile vor fi integrate într-un sistem de monitorizare şi gestionare a sesiunilor de încărcare. Acest sistem asigură supravegherea non-stop a respectivei unităţi şi are posibilitatea de a rezolva de la distanţă eventualele incidente apărute în timpul încărcărilor. În plus, eventualele probleme apărute la staţiile de încărcare vor putea fi semnalate telefonic 24/7 la un call center al E.ON.

Proiectul NEXT-E este reprezentat în cadrul “TEN-T & CEF Conference” ce are loc la Bucureşti, la Palatul Parlamentului, prin expoziţii indoor şi outdoor, precum şi prin expunerea de maşini electrice şi staţii de încărcare electrică.

 

Related posts

Persoanele care au obţinut venituri din străinătate trebuie să le declarare până pe 26 mai

Redacția

Ministerul Sanatatii verifica bugetele spitalelor din judetul Iasi

Redacția

De la 1 martie, ApaVital crește prețul apei industriale

Redacția
Încarcă...