RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Internațional

Statele Unite se opun prezenței militare israeliene pe termen nedeterminat în FÂȘIA GAZA

Statele Unite se opun menținerii prezenței militare israeliene în Fâșia Gaza pe termen lung după un eventual armistițiu, a transmis miercuri seară Departamentul de Stat, precizând că eforturile diplomatice continuă pentru obținerea unui acord.

”Referitor la rezultatul unui potențial acord aflat încă în curs de negociere, nu voi intra în detalii. Un eventual acord de armistițiu în Gaza va fi implementat gradual, iar acum ne concentrăm asupra primei etape, care vizează eliberarea ostaticilor, un armistițiu temporar și asistență umanitară”, a declarat, într-o conferință de presă, Vedant Patel, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

”Etapele viitoare ar urma să conțină detalii despre aranjamente de securitate în Fâșia Gaza, despre retragerea armatei israeliene și alte poziții, cifre, detalii de acest fel. Așa cum am mai spus, ocuparea pe termen lung a Fâșiei Gaza de către forțele militare israeliene ar fi incompatibilă cu principiile enunțate de secretarul de Stat Antony Blinken la Tokyo acum aproximativ un an”, a subliniat Vedant Patel.

Statele Unite au cerut constant Israelului să nu mențină prezență militară în Fâșia Gaza după încheierea actualului conflict militar cu grupul islamist Hamas. Guvernul Benjamin Netanyahu a semnalat că ar putea menține prezență militară pe teritoriul palestinian,

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Un cargobot s-a scufundat în Grecia. 13 membri ai echipajului, dați dispăruți

Redacția

Căştile Albe siriene anunţă sfârșitul operaţiunilor de CĂUTARE a supravieţuitorilor în zonele controlate de opoziţie

Redacția

Israelul cere oprirea programului NUCLEAR iranian /Statele Unite mențin prezența militară în Orientul Mijlociu, dar continuă eforturile diplomatice

Redacția
Încarcă...