Executivul Ciucă mai are de „validat“ mai puțin de zece ținte și jaloane din PNRR, pentru a trimite următoarea cerere de plată la Bruxelles, printre reformele importante restante fiind pensiile speciale și legislația penală.
Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene FOTO gov.ro
Guvernul României urmărește ca până la finalul lunii martie să îndeplinească, la virgulă, toate țintele și jaloanele aferente trimestrelor 3 (iulie-septembrie 2022) și 4 (octombrie-decembrie 2022), care, în mod normal, potrivit angajamentelor luate în calendarul de implementare, ar fi trebuit să fie gata de mai mult timp. Cu toate acestea, regulamentele europene permit o prelungire a termenelor, condiția cea mai importantă fiind ca obiectivele și reformele să fie îndeplinite în momentul în care un Guvern înaintează o cerere de plată la Comisia Europeană, unde solicită banii aferenți pentru jaloanele și țintele bifate.
La solicitarea „Adevărul”, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a venit cu precizări clare despre procesul de implementare a țintelor și jaloanelor din trimestrele 3 (T3) și 4 (T4) din 2022, care fac parte din cererea de plată numărul trei. Pentru trimestrul 3 erau 24 de obiective. „Cele pentru care nu s-a agreat încă o validare finală sunt 135 (Semnarea contractelor pentru investițiile în lanțul valoric industrial de producție și/sau asamblare și/sau reciclare al bateriilor,
» Citește continuarea pe pagina autorului


