NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Soluții pentru finalizarea Centrului Local de Recoltare și Depozitare a Sângelui la Pașcani. Dacă administrația locală nu a găsit rezolvare, un ONG din Iași vine cu variante

Proiectul inființării unui Centru Local de Recoltare și Depozitare a Sângelui la Pașcani a făcut un pas înainte. Soluția a venit din partea Serviciului Voluntar de Ambulanță Iași, prin directorul Marius Benchea.

În cursul zilei de miercuri, 29 ianuarie, acesta a depus la Primăria Pașcani o solicitare prin care cere aprobarea și sprijinirea în municipiu a unui Centru Local de Recoltare și Depozitare a Sângelui. Scopul cererii este de a obține în administrare clădirea din apropierea pieței deal, strada Eugen Stamate, unde a funcționat Centrul de Studii Ștefan cel Mare.

  

„Ieri am fost la Pașcani pentru a vedea locația, care se pliază pe nevoile unui Centru Local de Recoltare a Sângelui.  Ulterior poate fi extins la o capacitate de recoltare zilnică. Vorbim de o capacitate de recoltare bilunară, dar putem discuta și de o perspectivă pe termen lung, și anume să avem un Centru Local de Recoltare și de Stocare a Sângelui. Să spunem, printr-un paradox, la Iași toate frigiderele sunt ocupate, trebuie să existe o capacitate de stocare și la Pașcani, iar ulterior acest sânge recoltat va ajunge la Centrul de Transfuzii din Iași pentru prelucrare și distribuire„  ne-a precizat Marius Benchea, director general Serviciul de Ambulanță Iași.

 

Dorința multor locuitori din Pașcani și comunele învecinate de a dona sânge pentru nevoile Centrului  Regional de Transfuzie Sanguină Iași, dar și pentru cazurile foarte grave, s-a lovit tot timpul de o problemă extrem de serioasă: distanța relativ mare până la Iași și timpul mare de așteptare.  

Un caz concret în zona noastră a fost la începutul acestui an, când o pășcăneancă a lansat o campanie  pe rețelele de socializare, în care cerea ajutorul semenilor ca să doneze sânge, oferind în schimb ca bonus, un tuns gratis.  În primă fază multe persoane au fost receptive, crezând că există in municipiu Centru Local de Recoltare a Sângelui, însă putine au mers sa doneze la Iasi. În 2017, consilierul PMP Sorin Olariu a inițiat un proiect privind înființarea unui Centru de Donare a Sângelui la Pașcani, însă inițiativa sa nu a fost pusă în practică de administrația locală. Consilierul local PMP și-a oferit sprijinul Serviciului Voluntar de Ambulanță, pentru a rezolva această problemă la Pașcani.

Pentru a veni în ajutorul pășcănenilor, directorul general al Serviciului Voluntar de Ambulanță a venit cu soluții și speră ca în această vară, dacă va fi aprobată solicitarea, locația să fie deschisă.  Centrul va funcționa cu personal propriu.

„Eu cred ca răspunsul din partea administrației locale va fi unul pozitiv. Nu este un demers politic, este unul care folosește cetățenilor din Pașcani și împrejurimi.  Discutăm despre o criză a sângelui care este foarte accentuată. Noi am solicitat doar punerea la dispoziție a locației, am identificat câteva fonduri pentru renovare.  Este nevoie de o investiție substanțială la fața locului. Trebuie schimbate și geamurile pentru ca acea clădire să devină sustenabilă din punct de vedere termic, trebuie investiții în rețeaua de termoficare, lipsește inclusiv sursa de încălzire. Nu există boiler, centrală termică. Pentru perioada de vară trebuie instalate aparate de aer condiționat, mai ales în zona în care se face recoltarea. După aprobare, în trei luni locația ar putea fi funcțională. Am vorbit și cu câteva persoane din mediul de afaceri din Pașcani, care s-au arătat dispuse să susțină activitatea unui astfel de centru. Este un lucru lăudabil„, ne-a mai menționat Marius Benchea.

Viața unui pacient poate depinde oricând de o pungă de sânge. Până la deschiderea acestui centru la Pașcani, donatorii trebuie să se deplaseze la Iași, la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină. Programul de lucru cu publicul este de luni până vineri. Cei care donează sânge beneficiază de un set de analize gratuite şi primesc  tichete de masă, la care se adaugă o zi liberă de la serviciu, în cazul angajaţilor cu carte de muncă.

 


 

 

 

 

 

 

Advertisements

Related posts

Modernizarea drumurilor județene din zona Pașcani, pe masa consilierilor județeni

Diana Marcu

Primii pași pentru o stație de Ambulanță în comuna Miroslovești

Teona Gherasim

Creditul de 4 milioane lei pentru modernizarea unor străzi din municipiu a primit aviz favorabil de la Ministerul de Finanțe

Răzvan Grecu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site