Neatenția, viteza și inconștiența sunt cauzele care au dus la producerea unor evenimente rutiere care s-au soldat cu decese. Victimele au murit pe patul de spital, sau la domiciliu. Anchetele în cazul morții lor sunt în plină desfășurare.
Șoferul din Bacău, care în data de 18 decembrie 2015 a rupt, cu autoutilitara pe care o conducea, un stâlp de pe marginea drumului, a decedat o zi mai târziu la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. La momentul accidentului, acesta pierduse controlul volanului din cauza vitezei cu care circula, pe un drum acoperit de polei. Pentru scoaterea lui din autoturism, angajaţii ISU Pașcani s-au chinuit mai bine de o oră.
Într-un alt caz, un tânăr din Soci a rămas paralizat, după ce s-a răsturnat cu mașina pe un câmp de pe raza satului Boureni. S-a întâmplat cu câteva zile înainte de Crăciun. Acesta era în stare de ebrietate, când împreună cu alți amici au decis să se deplaseze la un restaurant din Cristești pentru a continua cheful.
El a fost adus la spital, conştient şi fără leziuni externe, însă, pe parcurs, starea de sănătate i s-a agravat. După ce a stat la pat timp de două săptămâni, el a decedat.
Polițiștii Biroului Rutier atrag atenția participanților la trafic să respecte regulile de circulație, să reducă viteza pentru evitarea tuturor evenimentelor și să nu se urce la volan sub influența alcoolului.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


