RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Local

Senatorul Sorin Lazăr interesat de asigurații din sistemul național de sănătate și situația actuală a inventarierii terenurilor

Senatorul PSD, Sorin Lazăr, a adresat zilele trecute o interpelare și o întrebare, pe două subiecte importante. Vorbim despre situația asiguraților din sistemul național de sănătate și situația actuală a inventarierii terenurilor.

Primul subiect a fost adresat Ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu, în care Sorin Lazăr îi cere să rezolve situația sistemului informatic integrat SIUI, care trebuie actualizat pentru că multe persoane care își plătesc contribuția la sănătate însă nu apar în baza de date din cauza acestui aspect.

”Potrivit reglementarilor în vigoare, în baza contribuției, asigurații în sistemul național de sănătate beneficiază de anumite servicii medicale gratuite. Tot prin efectul legii sunt asigurate și alte categorii de persoane care nu plătesc contribuțiile de sănătate. Astfel, până la vârsta de 18 ani, toţi copiii au acces gratuit la serviciile medicale de stat. În aceeaşi situaţie sunt şi tinerii cu vârsta între 18 şi 26 de ani, care sunt elevi sau studenţi şi nu realizează venituri din muncă. Problema este ca de multe ori, studentii trebuie sa isi dovedeasca calitatea de asigurat pe baza carnetului de student si a adeverintei de la circa financiara ca nu produc venituri. Situatia este dificila si pentru medicii de familie care se confruntă cu situaţia în care pacienţi din listă figurează ca neasiguraţi în sistemul informatic unic integrat (SIUI), cu toate că aceştia plătesc contribuţia la Sănătate sau, după caz, sunt asiguraţi fără plata contribuţiei, prin efectul legii. Una dintre problemele de fond ale SIUI se referă la faptul că sistemul conţine date greşite sau neactualizate la zi despre calitatea/categoria de asigurat a pacientului si astfel se produc discrepante. În acest sens vă rog să sa analizati situatia prezentata si sa imi comunicati care sunt masurile de rezolvare a problemelor prezentate” se arată în interpelarea senatorului PSD Sorin Lazăr

  

Al doilea subiect a fost adresat viceprim-ministrului Liviu Dragnea, pe tema situației inventarierii terenurilor.

”Multe primării din tara se confruntă cu grave probleme cadastrale, ceea ce duce la imposibilitatea de a finaliza în timp util inventarul prevăzut de Legea 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Potrivit acestei legi, comisiile locale pentru inventarierea terenurilor au avut termen de 180 de zile de la data constituirii să întocmească situaţia terenurilor agricole, cu sau fără investiţii, şi forestiere, aflate în domeniul public sau privat al statului sau, după caz, al unităţii administrativ-teritoriale, care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe fiecare unitate administrativ-teritorială. În acest sens vă rog să îmi comunicați care este situatia actuala a inventarierii terenurilor si daca intentionati prelugurea termenului prevazut de lege din cauza multiplelor probleme cadastrale” se arată în comunicatul trimis de către senatorul PSD, Sorin Lazăr

Citește și {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Conferință de presă Primăria Municipiului Pașcani, 19 septembrie 2024

Redacția

Conferință de presă Primăria Pașcani, 22 decembrie 2023 (VIDEO)

Redacția

Primarul Pintilie la investirea Consiliului Local! “Ne așteaptă patru ani de muncă!”

Marius Parteni
Încarcă...