RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Local

Control judiciar pentru funcționarul din Primăria Municipiului Pașcani acuzat de fapte de corupție!

Judecătorii Tribunalului Iași au plasat-o sub control judiciar pe angajata Primăriei Pașcani, reținută pentru 24 de ore de către procurorii DGA în data de 15 iunie 2022. Propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi în acest dosar a fost respinsă. Decizia judecătorilor a fost pronunțată ieri după-amiază.

Monica Oneață se află în perioada 16 iunie – 18 august 2022 sub control judiciar. Ea nu are voie să intre în contact cu martorii din acest dosar. Potrivit încheierii de judecată, publicată pe portalul instanței, aceștia sunt: Cantoriu Adrian, Caras Maria, Ianţuc Cristina-Aurelia, Dolhan Mădălina, Dolhan Nicuşor Costel, Secară Vasile, Novac Stratenia şi Anei Dumitru și Ignea Petronela. Oneață nu are voie să se apropie de martori şi să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu aceştia.


În cazul în care va încălca decizia măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu cea a arestului la domiciliu sau arestul preventiv. De asemenea, inculpata are obligația să se prezinte în fața organului de cercetare penală și a judecătorului de drepturi și libertăți, oricând este chemată, să anunțe schimbarea domiciliului dacă este cazul. Oneață trebuie să se prezinte la Poliția Municipiului Pașcani, ca organ desemnat de supraveghere a sa, conform programului de supraveghere stabilit și să nu depășească limita teritorială a județului Iași, fără încuviințarea prealabilă a procurorului sau organului judiciar.


Decizia judecătorilor de la Tribunalul Iași poate fi contestată în 48 de ore. Reamintim faptul că Monica Oneață a fost reținută pentru 24 de ore în decursul zilelor de 15 -16 iunie 2022, ea fiind acuzată de fapte de corupție.

  

Related posts

Mașinile cu volanul în dreapta nu mai pot fi înmatriculate în România

Redacția

Prognoza meteo pentru duminică, 1 iunie 2025. Temperaturile cresc, dar ploile rămân pe alocuri

Redacția

De Bine cu Roxana Savin – Alin Teodorescu – 19 Martie S05E06 (VIDEO)

Redacția
Încarcă...