NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Comunicate de Presă

Senatorul Florin Constantinescu este interesat de deblocarea situaţiei de la „Complexul Hidroenergetic Lunca Paşcani”

La iniţiativa senatorului Florin Constantinescu, Comisia pentru transporturi şi energie a Senatului s-a întrunit luni, 8 iunie a.c. pentru a discuta situaţia obiectivului de investiţii „Complex Hidroenergetic Lunca Paşcani”. Principala temă a discuţiei a fost continuarea lucrărilor la acest obiectiv şi eventuale soluţii pentru deblocarea situaţiei de la „Complexul Hidroenergetic Lunca Paşcani”. 

La şedinţa Comisiei pentru transporturi şi energie au participat: Sevil Shhaideh – Ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Mihail Fâcă – Secretar de Stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ovidiu Gabor – Director general adjunct la Administraţia Naţională „Apele Române”, Remus Borza – Administrator Judiciar la Hidroelectrica, precum şi consilieri de la Ministerul Energiei, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri.

La începutul şedinţei, Florin Constantinescu a trecut în revistă stadiul actual al investiţiei,  precizând faptul că a mai avut întâlniri cu reprezentanţii instituţiilor publice şi ai Hidroelectrica dar care, în ciuda interesului exprimat de toate instituţiile, nu s-au soldat cu vreun rezultat.

  

„Ne-am întâlnit în aceeaşi formulă pentru că ne interesează să găsim o soluţie pentru continuarea lucrărilor la Complexul Hidroenergetic Lunca Paşcani. Lucrările au început în 1985. După 2012, însă, lucrările au fost sistate pentru că nu s-au mai alocat bani, iar Hidroelectrica a intrat în insolvență.  Complexul este de importanţă majoră, existând interese publice pentru: apărarea la inundații, alimentarea cu apă a localităților din aval și asigurarea resursei cu apă pentru irigații, investiţii care, în mod normal, sunt finanțate din bugetul public. Discuţiile s-au sistat anul trecut dar consider că este o problemă importantă şi trebuie să găsim împreună o soluţie pentru continuarea lucrărilor. Practic, 200.000 de cetăţeni sunt afectaţi de acest blocaj. Cea mai bună variantă ar fi finanţarea cu ajutorul fondurilor europene. Putem gândi o procedură prin care această investiţie să continue cu ajutorul fondurilor europene”,  a afirmat Florin Constantinescu.

Din discuţii a reieşit faptul că, pentru continuarea lucrărilor ar fi nevoie de 102 milioane euro din care componenta energetică – 21 milioane euro, suma ce va fi asigurată de către Hidroelectrica SA şi 81 milioane euro pentru acumularea de apă , prin accesarea de fonduri europene de către Ministerul Mediului-Apele Române .

De asemenea, pentru accesarea fondurilor europene Complexul ar trebui să treacă în administrarea Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor – „Apele Române”. Reprezentanţii Hidroelectrica au precizat că există o notă de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea optimizării Amenajării Hidroenergetice Paşcani care prevede transferul cu titlu oneros a complexului Lunca – Paşcani din administrarea Hidroelectrica în administrarea instituţiilor statului cu compensare pe 10 ani.  După aprobarea acestei note de fundamentare în AGA, ar urma ca Ministerul Energiei să întocmească Hotărârea de Guvern privind transferul acumulării barajului Lunca-Paşcani la Ministerul Mediului –  „Apele Române”. Continuarea lucrărilor se va face prin accesarea unor fonduri europene.

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

 

 

 

  

 

Advertisements

Related posts

Club Impact Special lansează primul proiect de serviciu în folosul comunității

Redacția

ELEVII DE LA ,,MIRON COSTIN” PREMIAȚI LA CONCURSUL INTERNAȚIONAL PRO-LECTURA

Redacția

Patru profesori de la ”Miron Costin” au participat la o mobilitate Erasmus +

Oana Cordoneanu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site