
Primarul Dumitru Pantazi și viceprimarul Gabriela Nedelcu și-au majorat indemnizațiile cu 20% pentru că au semnat contracte de finanțare europeană. Sumele vor fi achitatea din bugetul local, banii europeni fiind destinați strict pentru plata lucrărilor.
În acest moment, municipalitatea a semnat 3 contracte de finanțare europeană în valoare 31 de milioane de lei, însă pentru a primi acești bani, mai trebuie să facă o serie de demersuri. De altfel, primarul Dumitru Pantazi cunoaște aceste lucruri, el declarând într-o emisiune la televiziunea sa favorită, că depinde de el și de funcționarii publici atragerea sau neatragerea banilor europeni.
„Dacă facem o comparație cu perioada 2012 -2016 sunt mult mai mulți bani, în perspectivă, de a fi atrași și nu mai este o perspectivă așa îndelungată. Faptul că sunt semnate contractele de finanțare, banii există, depinde doar de noi dacă atragem sau nu această sumă. De modul cum ne vom organiza, implica, în derularea celorlalte proceduri, va depinde atragerea sau neatragerea acestor bani”,a declarat Dumitru Pantazi.
Cu toate acestea, Dumitru Pantazi și-a majorat, lui și viceprimarului Gabriela Nedelcu, prin două dispoziții de primar, indemnizația cu 20%. Reaminitim că această majorarea este permisă de lege, însă va fi achitată din banii contribuabililor.
Primarul Dumitru Pantazi avea un salariu de 13.520 de lei, iar după majorarea cu 20%, salariul edilului a ajuns la 16.224 de lei. Viceprimarul Gabriela Nedelcu este plătită după această majorare cu 13.728 de lei.


