NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Zuzan admite că Zanet este în conflict de interese.”De săptămâna viitoare își face bagajele și pleacă la firmă”, spune secretarul

UPDATE: Această știre este o păcăleală de 1aprilie, asta deși în realitate lucrurile ar fi trebuit să stea exact ca în textul de mai jos. Administratorul public al municipiului Pașcani este în conflict de interese. Nu o spunem doar noi. Acest lucru este confirmat chiar de către secretarul Mircea Zuzan, cel care răspunde de legalitate în Primăria Pașcani. Secretarul Zuzan nu poate înțelege cum o persoană, care a recunoscut că are relații economice cu autoritățile publice, încă mai stă în Primărie.

 

  

 ”Am văzut prin presă un drept la replică la o cerere de informare publică. Chiar nu pot să înțeleg cum mai stă în această funcție? Ceva e putred aici, e protejat clar. Faci afaceri de miliarde de lei cu instituțiile subordonate și ești tot administrator public. Nu pot să înțeleg cum de nu îi ajunge salariul de 55 milioane pe care îl încasează. Eu cum trăiesc din leafa de bugetar!”, ne-a declarat Mircea Zuzan, atunci când a fost chestionat despre situația în care se află Gică Zanet.

 Reacția secretarului Primăriei vine cel mai probabil și ca urmare a disputelor dintre administrator și Zuzan. De la venirea actualului primar ”biroul de la etajul trei”, cel în care muncește Zuzan, a fost luat în colimator. Surse din Primărie susțin că primarul Pantazi vrea să îl dezmembreze și să îl mute în altă locație, mai puțin luminată.

 O altă declarație dată de Zuzan reporterilor noștri dă de înțeles că situația lui Zanet ar putea fi rezolvată în această săptămână.”De săptămâna viitoare își face bagajele și pleacă la firmă. S-a analizat situația și s-a ajuns la concluzia că nu putem aștepta instituțiile statului să vină să ne sancționeze”, a mai spus Zuzan.

 Primarul Dumitru Pantazi are însă o altă variantă. El îl sprijină pe administratorul public, dar îl atacă pe Mircea Zuzan.”Nu pleacă nicăieri, rămâne lângă mine. Ce mari afaceri credeți că se fac cu niște hârtie sau aparate de alea? Zuzan să își vadă de treaba lui și să ne spună odată și nouă care este legea aia pe care el o aplică, că noi nu o găsim nincăieri”,a explicat furios primarul.

 Ceea ce Gică Zanet ne-a declarat scoate în evidență faptul că nimic nu îl interesează, atâta timp cât PSD are la Pașcani primar, viceprimar, 11 consilieri și un buget generos, cum reiese din hârtie.”Scrie ce vrei tu. Poți să mă dai și în judecată”, susține Zanet.

 

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Advertisements

Related posts

Primarul a întors, din nou, consilierii: Taxa pe construcțiile nerezidențiale a crescut

Marius Parteni

Taximetriștii sunt chemați la Primărie pentru actualizarea bazelor de date

Ema Roman

Propunere pentru reorganizarea activității CSM: Manager cu obiective clare, în loc de director pe viață fără performanțe!

Marius Parteni

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site