News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

S-a dublat numărul fermierilor înscrişi în programul pentru usturoi, în județul Olt / Anul trecut s-au vândut peste 300 de tone / Sprijin financiar este de 3.000 de euro pe hectar

Numărul fermierilor din judeţul Olt înscrişi în acest an în programul de susţinere a producţiei de usturoi este aproape de două ori mai mare faţă de anul trecut, potrivit directorului Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt, Gabriela Andronie, citată de Agerpres.

Anul acesta în program s-au înscris 211 fermieri din judeţul Olt, care au declarat că au cultivat cu usturoi peste 250 de hectare de teren.

„Până astăzi s-au înscris în programul pentru usturoi 211 fermieri, din diferite zone ale judeţului, cu o suprafaţă cultivată de 256,18 hectare. Am început vizitele în teren şi la fermierii care s-au înscris în acest program, până acum fiind efectuate 25 de verificări în teren. Faţă de anul trecut numărul fermierilor din program este aproape dublu, suprafaţa cu usturoi fiind, de asemenea mai mare”, a spus Gabriela Andronie.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor de înscriere este ziua de 16 mai.

  

Anul trecut s-au înscris în program 140 de fermieri, iar după verificarea documentelor şi controalele în teren au rămas eligibili pentru ajutorul de minimis 108 dintre aceştia.

Cultivatorii din judeţul Olt au produs şi vândut anul trecut peste 300 de tone de ustu

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

WTA Cleveland: Irina Begu s-a calificat în optimi

Redacția

Banca Mondială: Prețurile materiilor prime în 2026, la cel mai mic nivel din ultimii șase ani. Care va fi impactul asupra consumatorilor

Redacția

„Maratonul electoral din România”, unul de “totul sau nimic” – publicație britanică. Partidul văzut drept cel mai popular printre alegătorii tineri

Redacția
Încarcă...