News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

S-a ales cu mari bătăi de cap după ce a fost prins la volan fără permisul de conducere

Polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 3 aprilie, un tânăr de 23 de ani, din comuna Răchiteni, în timp ce ar fi condus un autoturism pe raza comunei Răchiteni, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un cap de pod și un contor de gaz.

În urma impactului nu au rezultat victime omenești. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare sub 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă.

BZI

Related posts

PERCHEZIŢII LA PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE MINORI

Redacția

Metoda „inelul de aur„! Bărbat din Gâștești înșelat de un „turc„ pe o stradă din Pașcani

Oana

Stolniceni Prăjescu: Bătaie cu furci și pari între persoane de etnie romă și români

Oana
Încarcă...