RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

România, sufocată de caniculă. ANM: În weekend, vremea devine insuportabil de caldă, cu 40 de grade resimțite în aer

 

 

Vremea devine caniculară în cea mai mare parte a țării, cu temperaturi ce vor depăși 35 de grade la umbră, anuntă meteorolgii. Potrivit prognozei meteo emise de ANM, valorile termice se vor simți mult mai ridicate, până la 40 de grade Celsius în aer. 

  

 

Administrația Naţionala de Meteorologie (ANM) anuntă că disconfortul termic va fi accentuat în zilele urmăoare, mai ales în sudul şi sud-estul ţării, unde şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge local şi izolat va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. 

În nordul şi centrul ţării, pe arii restrânse, se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 28 şi 36 de grade.

Cum va fi vremea joi, 8 august

Joi, vremea va fi călduroasă, caniculară la amiază, local în Câmpia Română şi izolat în rest, iar disconfortul termic va fi accentuat mai ales în sudul şi sud-estul ţării, unde şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge local şi izolat va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în regiunile nordice şi centrale, unde pe arii restrânse se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 28 şi 36 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 şi 22 de grade.   Averse şi furtuni în nord-est.

Cum va fi vremea vineri, 9 august

Şi vineri, vremea se va menţine călduroasă în majoritatea regiunilor, izolat caniculară la amiază în sudul ţării, unde şi disconfortul termic va fi mai accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge local şi izolat va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza şi seara în centrul şi nord-estul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte, unde local vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi cantităţi de apă mai însemnate şi condiţii de grindină. În restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 28 şi 36 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 şi 23 de grade.   35 de grade, sâmbătă  

Cum va fi vremea sâmbătă, 10 august

Nu scăpăm de caniuclă nici sâmbătă. Conform Anm, vremea se va menţine călduroasă în majoritatea regiunilor, izolat caniculară la amiază în cele sudice, unde şi disconfortul termic va fi mai ridicat. Cerul va fi variabil, iar după-amiaza şi seara, izolat, în sud şi la munte, vor fi condiţii pentru ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în sud-estul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 29 şi 35 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 şi 23 de grade.  

Cum va fi vremea duminică, 11 august

Aceeaşi căldură sufocantă se anunţă şi duminică. Vremea se va menţine călduroasă, local caniculară la amiază în zonele de Câmpie şi podiş. Cerul va fi variabil şi, mai ales după-amiaza, în nordul extrem al ţării şi în zona de munte, vor fi condiţii pentru ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 27 şi 35 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 şi 23 de grade.

 sursa www.antena1.ro

Related posts

Alexandru Nemțanu, noul consilier local din partea PNL, a depus jurământul fără să rostească formula religioasă și fără a pune mâna pe Biblie! Iată motivele!

Răzvan Grecu

Lucrări de asfaltare și modernizare a străzilor și aleilor din Târgu Frumos

Oana Cordoneanu

Cenzura continuă: Primarul Dumitru Pantazi ține blocat pe biroul său un set de documente, care privesc afacerile familiei sale, solicitate de NewsPascani.com! (DOC)

Răzvan Grecu
Încarcă...