Hârlăul a reuşit „performanţa“ de a avea aproape toate persoanele cu influenţă şi funcţie de conducere anchetate sau condamnate pentru fapte de corupţie. 
După procurorul-şef, au urmat primarul, viceprimarul, şeful Ocolului Silvic, ba chiar şi deputatul de circumscripţie. Mai nou, restrânsa comunitate din Hârlău este din nou uluită: şeful Poliţiei din oraş e pus sub învinuire de DNA. Comisarul-şef Dumitru Simionescu, un om influent în oraş şi în judeţ, a fost convocat ieri după-amiază la DNA, unde i s-a adus la cunoştinţă că e cercetat pentru instigare la abuz în serviciu. Potrivit unor surse juridice, Simionescu ar fi primit lemne de la şeful Ocolului Silvic pentru a-l proteja. Ioan Amariei îşi ameninţa pădurarii că, dacă nu îi dau lemne şefului Poliţiei, acesta „nu va mai închide ochii“ la ilegalităţile lor.
Hârlău este unul dintre cele mai mici oraşe din ţară, însă se luptă „cot la cot“ cu marile urbe în privinţa numărului corupţilor. Cu un fost procuror-şef condamnat după ce primea mită picioare de porc şi vin, un primar şi un viceprimar cercetaţi pentru corupţie, dar şi un deputat de circumscripţie condamnat, micuţa comunitate din Hârlău este din nou zguiduită de procurorii DNA. Şeful Poliţiei din oraş, comisarul-şef Dumitru Simionescu, a fost şi el pus sub acuzare de anchetatori, devenind suspect pentru comiterea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu. Simionescu a ajuns ieri la sediul DNA Iaşi în jurul orei 13.30. El fusese citat cu câteva zile înainte, ajungând în faţa anchetatorilor alături de avocatul Ionel Nechita. În mai puţin de 10 minute, timp în care nu a făcut declaraţii, Simionescu a şi părăsit sediul DNA Iaşi, stând acolo doar pentru a-şi afla învinuirea. La final, procurorii au decis să nu impună nicio măsură preventivă împotriva comisarului-şef.
Care sunt acuzaţiile
Infracţiunea imputată lui Dumitru Simionescu îşi are originile în dosarul în care primarul Constantin Cernescu, viceprimarul Florin Ţăpuşă şi şeful Ocolului Silvic din Hâlău, Ioan Amariei, sunt cercetaţi sub control judiciar pentru multiple fapte de corupţie. Concret, au precizat surse judiciare pentru „Ziarul de Iaşi“, Simionescu l-ar fi determinat pe Ioan Amariei, care la rândul său ar fi determinat un gestionar, să îi dea, ilegal, o cantitate de lemne comisarului-şef, fără niciun fel de plată în schimb şi fără documente justificative. Pentru acea faptă, la rândul său, Ioan Amariei a fost şi el pus sub acuzare. Până la acest moment al anchetei, în ceea ce îl priveşte pe Dumitru Simionescu, nu sunt indicii, cel puţin la nivel oficial, privind comiterea şi a unor infracţiuni de corupţie. Cu toate acestea, sursele „Ziarului de Iaşi“ au precizat că, în funcţie de probele ce vor fi adunate, există posibilitatea unei schimbări a încadrării juridice în ceea ce-l priveşte pe comisar. Pentru transformarea „instigării la abuz în serviciu“ în „luare de mită“, de pildă, e necesar ca anchetatorii să demonstreze şi probeze o eventuală încălcare a sarcinilor de serviciu a lui Simionescu, în raport cu Amariei, pentru cantitatea de lemne primită, au mai precizat sursele.
De altfel, aceleaşi surse au precizat că în acest dosar, iniţial, s-au efectuat cercetări pentru luare şi dare de mită printr-o ordonanţă din data de 6 februarie 2015. Urmărirea penală de atunci a fost in rem (asupra faptei) şi a început ca urmare a unui denunţ. Faptele de care este acuzat Simionescu datează de la începutul anului 2015. Atunci, în ianuarie, Ioan Amariei i-ar fi spus gestionarului-şef al formaţiunii de exploatare din cadrul ocolului Silvic Hârlău să pregătescă o importantă cantitate de lemne pentru Dumitru Simionescu. Gestionarul i-ar fi replicat atunci lui Amariei că nu mai are de unde să dea lemne decât dacă ar tăia ilegal, şeful Ocolului precizând că nu are încotro, deoarece comisarul-şef ar fi lăsat să se înţeleagă „că, în cazul în care solicitarea nu-i va fi satisfăcută, nici poliţistul nu va mai închide ochii la ilegalităţile care se comit în mod constant în cadrul ocolului silvic condus de Amariei Ioan“, se menţionează în documente oficiale ale anchetatorilor.
Într-un denunţ ajuns la anchetatori în februarie 2015 se menţiona de asemenea că o cantitate de lemne de 8 metri cubi ar fi ajuns în aceeşi modalitate la comisarul Dumitru Simionescu şi în 2014, atunci când transportul ar fi fost realizat chiar de un poliţist, subaltern de-al lui Simionescu. „Amariei Ioan i-a precizat martorului denunţător că ofiţerul ştie despre transporturile ilegale pe care le face Amariei Ioan în interes personal şi că nu l-ar mai proteja în condiţiile în care nu i-am satisface această solicitare de remitere a materialului lemnos“, se arată în documentele DNA.
Gaşca de bandiţi
Dumitru Simionescu s-a prevalat ieri de dreptul la tăcere atunci când a ajuns în faţa anchetatorilor DNA. Avocatul său, Ionel Nechita, ne-a precizat: „Avem încredere în justiţie, care este oarbă.“ La rândul lor, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi ne-a spus ieri, prin intermediul purtătorului de cuvânt, Anca Vîjiac, că Simionescu va rămâne în funcţie chiar dacă este suspect într-un dosar de corupţie. De menţionat că, potrivit legii, poliţiştii sunt puşi la dispoziţie atunci când sunt trimişi în judecată şi demişi atunci când sunt condamnaţi. Într-o situaţie similară s-a aflat, de pildă, în 2012, actualul adjunct al Inspectoratului de Poliţie, Mihai Pintilei, care a fost pus sub învinuire într-un dosar, însă scos de sub urmărire penală, în cele din urmă. Ancheta respectivă a fost instrumentată de procurorul-suspendat Emilian Eva.
Dumitru Simionescu completează lista de vedete locale de la Hârlău care sunt anchetate sau condamnate pentru corupţie sau alte infracţiuni. În noiembrie 2014, fostul procuror-şef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, Ghenadie Ciobanu, era condamnat la patru ani de închisoare cu executare fiind găsit vinovat pentru luare de mită. El ar fi primit mită de la ruda unui şofer, în scopul de a închide un dosar rutier. La începutul acestui an, a venit rândul primarului, viceprimarului şi şefului Ocolului Silvic. La Hârlău, se formase o mică enclavă condusă de şefii oraşului. De pildă, vicele Ţăpuşă îşi permitea să sune poliţiştii locali să le spună cui să dea sau nu amenzi, iar primarul Cernescu lua lemne ilegal şi le dădea patronilor de restaurante în schimbul organizărilor unor petreceri. Şi, ca tabloul să fie complet, chiar dacă nu pentru corupţie, şi deputatul de Hârlău Anghel Stanciu (PSD) a fost condamnat, recent, la şase luni de închisoare, pentru conflict de interese, fără legătură însă cu potlogăriile din oraşul în care a fost ales.
Sursa: ziaruldeiasi.ro
Citește și: {loadposition articlescategoryload}

