Camera Deputaţilor a adoptat decizional un proiect de lege care prevede interzicerea adăugării de inscripții și simboluri pe drapelul României, în afară de cele aprobate prin lege sau prin regulamentele militare.
FOTO Inquam Photos
Proiectul a fost adoptat de deputați cu 207 voturi „pentru”, 26 „împotrivă”, iar alți 30 de deputați s-au abținut de la vot.
Proiectul modifică şi completează Legea nr.75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.
„Pe drapelul României nu pot fi adăugate alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare”, prevede proiectul.
„În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul modifică şi completează Normele privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.157/2001”, mai arată proiectul de lege.
Proiectul mai prevede că „în locurile 10 care se arboreaza drapelul Romaniei pot fi arborate și drapelul Uniunii Europene și cel al NATO”.
De asemenea, este modificat și articolul 21 astfel: ,,pe toata durata intonării imnului naăional asistenta va intona imnul sau va pastra tacerea”.
» Citește continuarea pe pagina autorului


