După ce NewsPascani.com și Actualitatea TV au criticat oportunitatea și legalitatea adoptării proiectului de hotărâre privind aprobarea actului adițional nr.16 la contractul de delegare a serviciilor de apă și canalizare, primarul Dumitru Pantazi l-a retras din dezbaterea Consiliului Local.

Primarul Dumitru Pantazi nu a explicat clar de ce a retras acest proiect de pe ordinea de zi, deși acest lucru i-a fost cerut de către consilierul local Andrei Rîznic. Edilul a preferat să întrebe la rândul lui de ce PNL-ul nu a votat actele adiționale la statutul și actul constitutiv al ARSACIS.
NewsPascani a apreciat ieri, că adoptarea acestui act adițional ar fi fost nelegală și în detrimentul Pașcaniului, deoarece municipiul nu mai este în acest contract, iar procedurile din hotărârea de adoptare cu privire la redevență erau nelegale și încălcau o hotărâre judecătorească rămasă definitivă.
Surse din PSD au precizat că proiectul a fost retras deoarece secretarul UATM Pașcani ar fi decis ca acesta să fie considerat ca adoptat cu votul favorabil a două treimi dintre membri Consiliului Local, iar social democrații aveau doar 10 din cele 13 voturi necesare.


