RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie

Primăria se mândreşte cu marii contribuabili, dar nu a făcut nimic pentru a-i proteja, cel puţin, în faţa celor de la ApaVital

Marii agenţi economici din municipiul Paşcani sunt importanţi, doar în analize, pentru şefii administraţiei locale. Gică Zanet, administratorul public al municipiului, a prezentat ieri, în şedinţa de Consiliu Local, raportul privind starea economică, socială şi de mediu pentru anul 2014, al cărui iniţiator era primarul Dumitru Pantazi. Doar cifrele de afaceri şi numărul de angajaţi al acestora contează, nu însă şi greutăţile pe care le întâmpină.

Zanet a făcut o ierarhizare în ceea ce priveşte ponderea societăţilor care contribuie cel mai mult la bugetul local. Iată mai jos care sunt marii contribuabili, numărul de salariaţi şi cifra de afaceri raportată la nivelul anului 2013, din raportul primarului Dumitru Pantazi:

  

ElectroPutere VFU Paşcani – 796 de salariaţi, 109.310.174 lei cifră de afaceri

RomPak – 205 salariaţi, 100.286.115 lei cifra de afaceri

Kosarom – 368 angajaţi, 95.009.659 lei crifra de afaceri

Te-Rox Prod SRL – 723 salariaţi, 91.164.967 lei cifra de afaceri

Proinvest Group SRL – 195 salariaţi, 72.321.733 lei cifra de afaceri 

AgroComplex Lunca SA – 92 salariaţi, 26.548.603 lei cifra de afaceri

Lorimer – 77 salariaţi, 22.152.629 lei cifra de afaceri

Viosand SRL – 50 salariaţi, 19.474.988 lei cifra de afaceri

Rom-Elada SRL – 6 salariaţi, 18.369.937 lei crifra de afaceri

Aprodex SRL – 94 de angajaţi, 10.575.377 lei crifra de afaceri

Adems SRL – 92 salariaţi, 6.638.979 lei cifra de afaceri

G&B Construct – 22 de salariaţi, 3.804.847 lei crifra de afaceri

Marvio SRL – 24 de salariaţi, 3.001.035 lei cifra de afaceri

Cu siguranţa, fără aceşti agenţi economici şi a celorlaţi care nu sunt menţionaţi în aceste statistici, municipiul nostru nu ar exista. Surprinzător, administraţia locală nu face nimic pentru stimularea acestora, cu excepţia firmei AgroComplex Lunca SA care a beneficiat de scutiri de la plata unor datorii care acum sunt anchetate de DNA Iaşi. Un exemplu de nepăsare a administraţiei este modul în care aceşti mari contribuabili au fost lăsaţi singuri de Primărie în lupta cu ApaVital. Majoritatea dintre aceştia au fost supuşi unor presiuni şi ameninţaţi cu sistarea serviciilor în cazul în care nu semnează contractele de prestări servicii. Mai mult, au achitat sume de ordinul milioanelor de lei pentru apă meteorică.

Menţionăm faptul că, în campania electorală, actualul primar al Paşcaniului promitea, în calitate de candidat, că va înfiinţa un Consiliu Consultativ al oamenilor de afaceri, cu care să analizeze şi să discute problemele comunităţii. 

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Modificări la loteria bonurilor fiscale. Se vor acorda maximum 100 de premii

Redacția

OFICIAL: Nicio taxă de timbru nu va fi lansată în perioada următoare

Redacția

Statul la stat. Instituție a statului, transformată în organizație de partid, pentru că se plătește bine și nu se face mai nimic

Redacția
Încarcă...