A plouat într-o zi cât n-a plouat într-o lună, la Paşcani. Precipitaţiile din ultimele zile au dat peste cap toate calculele cu privire la facturile de apă meteorică.
Datele indicate de pluviometrul din curtea Primăriei Paşcani arată că precipitaţiile totale înregistate până astăzi au fost de 107,1 l mp. Prin comparaţie, în aceeaşi perioadă a lunii octombrie, anul 2015, au fost înregistrate 63,6 l mp. Recordul a fost ieri, când precipitaţiile acumulate, 69 l/mp, au depăşit totalul înregistrat în luna octombrie a anului trecut.
“Dacă în octombrie 2015, precipitaţiile totale înregistrate au fost 63,6 l/mp, anul acesta, în acceaşi lună, s-au adunat cantităţi importante de precipitaţii, fiind vorba despre 107,1 l/mp, până la acest moment. Recordul pe care l-am înregistrat pe data de 12 octombrie când totalul într-o zi a fost de 69 l/mp. Dacă vor continua precipitaţiile, sunt şanse mari să ne apropiem de 150 l/mp, dublu faţă de ce am avut în luna octombrie din anul trecut”, a declarat Cristian Menegon, purtătorul de cuvânt al Primăriei Paşcani.
Schimbările meteorologice vor afecta atât municipalitatea, cât şi agenţii economici de pe raza municipiului Paşcani, care vor plăti neaşteptat de mult pentru apa meteorică, comparativ cu luna octombrie a anului 2015.
Şi la Târgu Frumos au fost înregistrate precipitaţii abundente în ultimele zile. Conform unei postări a prefectului Marian Grigoraş pe Facebook, la Târgu Frumos precipitaţiile au ajuns la 133,7 l/mp.


