RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Poluarea cu plastic: ONG-urile denunță prezența crescută a lobbyiștilor petroliști la negocieri

ONG-urile de mediu au denunțat joi prezența din ce în ce mai numeroasă a lobby-iștilor din industria petrolieră printre participanții la negocierile globale privind un tratat împotriva poluării cu plastic, care au loc săptămâna aceasta la Ottawa, potrivit AFP.

plasticFoto: SCUBAZOO / Sciencephoto / Profimedia

Cu 196 de persoane prezente, aceasta este cea mai numeroasă delegație și sunt cu 40% mai mulți lobbyiști decât la precedenta rundă de negocieri, care a avut loc în Kenya în noiembrie 2023, subliniază Centrul pentru dezvoltarea dreptului internațional al mediului (Ciel) într-un comunicat de presă.

  

Negociatori din întreaga lume se reunesc la Ottawa pentru a elabora primul tratat destinat să combată deșeurile de plastic, care inundă natura de la fundul oceanelor până în vârful munților. Obiectivul stabilit în 2022 este de a finaliza un text până la sfârșitul anului 2024.

„Prezența lobbyiștilor crește treptat, pe măsură ce apelurile în favoarea tratatului se înmulțesc atât în interiorul, cât și în afara negocierilor”, afirmă ONG-ul.

Aceștia sunt mai mulți decât cei 180 de reprezentanți ai delegațiilor Uniunii Europene și chiar de trei ori mai mulți decât cei 58 de cercetători din Coaliția oamenilor de știință pentru un tratat eficient privind materialele plastice”,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Ce nu s-a văzut la Congresul PNL, „un spectacol jalnic al democraţiei”: negocieri până în ultima clipă, vot cu scântei, ruptura dintre tabere REPORTAJ

Redacția

Ciolacu, la Şcoala Politică a TSD: Să ne criticaţi. Să învăţaţi din greşelile noastre. Să nu cumva să picaţi într-o capcană, să fiţi după chipul şi asemănarea noastră

Redacția

Cod portocaliu de averse şi descărcări electrice, valabil în mai multe zone din judeţele Maramureş şi Bistriţa-Năsăud

Redacția
Încarcă...