O tentativă de legiferare a făcut ca vara aceasta să fie parcă și mai fierbinte și ne-a făcut să revenim din vacanțe pentru a participa la dezbaterile organizate cu privire la modul în care va fi reglementată plata pensiilor private în România, scrie într-o opinie transmisă HotNews.ro Calu Monica, expert specializat în Dreptul consumatorilor și dezbaterile publice organizate de autorități pe tema proiectului de Lege privind plata pensiilor private.
Nenumăratele modificări ale legislației au făcut să fie dificil de determinat cât vor încasa din pensiile de stat și ce taxe și impozite vor datora pentru ele
Ținând cont de situația demografică actuală și de previziunile privind îmbătrânirea populației, scăderea natalității, creșterea speranței de viață și implicit a numărului de pensionari, sistemul de pensii private și pensiile ocupaționale vor avea un rol social nodal în economia României, prin reducerea sarcinilor și a obligațiilor bugetului asigurărilor sociale de stat. Cu toate acestea, realitățile economice și sociale ale României – un stat în care veniturile populației sunt printre cele mai mici din Uniunea Europeană – îi determină pe cetățenii noștri ca, atunci când își configurează obiectivele financiare pe termen lung, să se bazeze, la pensie, în principal pe pensia de la stat.
» Citește continuarea pe pagina autorului


