News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Peste 1000 de elevi înscrişi la Clubul Copiilor din Paşcani. Sâmbătă a avut loc deschiderea oficială a noului an şcolar

Sâmbătă, trei octombrie, conducerea Clubului Copiilor din Paşcani a dat start unui nou an de activităţi. S-a întâmplat într-un cadru specific, cu o festivitate la care au participat copii şi părinţi deopotrivă.

Gabriel Ciopraga a fost cel care a luat cuvântul, a urat bun venit tuturor şi a făcut prezentările celor noi înscrişi pe listele celer 10 cercuri.

În cadrul evenimentului tinerii veterani ai Clubului au urcat pe scenă şi le-au arătat celor nou veniţi câte ceva din ce au învăţat de când sunt înscrişi la activităţile instituţiei. Invitatul special la festivitate a fost Constantin Şerban, managerul Palatului Copiilor din Iaşi.

  

Reamintim faptul că  lista de înscrieri în cadrul cercurilor este încă deschisă celor interesaţi. De menționat este faptul că până la acest moment la Pașcani sunt înscriși 1030 copii, la filiala Ruginoasa 225, în timp ce la Hălăucești sunt 290 de înscrieri.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Cum se va modifica anul școlar 2021-2022. Cîmpeanu: Primul semestru s-ar încheia înainte de vacanța de Crăciun

Redacția

Examenele de BAC se amână pentru 14-23 iunie. Înscrierile pentru Evaluarea Națională, prelungite până pe 13 iunie

Redacția

Sistem de sonerie inteligentă implementat la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” Pașcani

Denisa Mădălina Pițel
Încarcă...