
Leonard Ursu a oferit, din nou, o mostră de mitocănie în spațiul public. De data aceasta, momentul a fost transmis în direct, în cadrul emisiunii „În Obiectiv” difuzată de programul local Actualitatea TV.
Contactat telefonic, pentru a oferi un punct de vedere cu privire la refuzul de a face declarații către reporterii Actualitatea TV din postura de manager al societății Eco Salubritate, Leonard Ursu a oferit telespectatorilor, prin atacurile sale la jurnaliști, un spectacol de prost gust.
Social democratul a reușit, pe parcursul a câtorva minute, să-i jignească pe toți jurnaliștii de la Actualitatea TV adresându-le cuvinte ce nu fac cinste unui ales local, cu atât mai mult că acesta reprezintă cel mai mare partid din România. Astfel, rând pe rând, jurnaliștii au fost etichetați drept „mizerii”, „bolnavi mintali” și „șantajiști”.
Mai mult, acesta a părut și invidios pe un coleg de-al său de partid pe care-l suspectează că ar avea un tratament preferențial din partea Actualitatea TV și că acesta ar fi protejat de un contract de publicitate. Este vorba despre social democratul Vasile Haldan, despre care, jurnaliștii Actualitatea TV au formulat, în dese rânduri, opinii critice față de poziționarea acestuia faţă de unele subiecte de interes local.
„Sunteți niște mizerii! Sunteți bolnavi! Sincer nu știu cum de se mai uită lumea la voi. Faceți un șantaj mediatic împotriva PSD. Doar domnul Haldan care e mai în vârstă și are un contract de publicitate nu e atacat!”, a acuzat Leonard Ursu, atunci când a fost contactat telefonic de moderatorul emisiunii.
Dincolo de invectivele aruncate de pesedistul Leonard Ursu, el a avut un comportament cel puțin ciudat, dacă e să ținem cont că acesta nu mai frecventează de mult grădinița, și a făcut glume pe marginea numelui unui realizator tv.
„Nu știu cine este acest Covrig? Nu am mușcat din același covrig cu el”, a fost una dintre replicile pesedistului Leonard Ursu.
Actualitatea TV a solicitat astăzi organizației locale a PSD să explice dacă se identifică cu afirmațiile social-democratului la adresa jurnaliștilor. Până la acest moment nu am primit nici un punct de vedere din partea liderilor formațiunii.


