News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Persoanele cu grupa sanguină 0 au riscuri mai reduse de a se infecta cu noul coronavirus

Persoanele cu grupa sanguină 0 au riscuri mai reduse de a se infecta cu noul coronavirus şi de a fi spitalizate, arată un studiu efectuat de compania 23andMe, specializată în teste genetice, informează cotidianul Financial Times.

Sute de mii de pacienţi au participat la studiul celor de la 23andMe

Datele preliminare ale studiului asupra a 750.000 de participanţi arată că persoanele cu grupa sanguină 0 prezintă o probabilitate mai redusă cu 9%-18% de a se infecta cu noul coronavirus. Persoanele care au fost expuse virusului – inclusiv angajaţi medicali şi din serviciile de intervenţie – au prezentat şanse mai mici cu 13%-26% de a se infecta, potrivit datelor obţinute, care nu au fost încă revizuite sau publicate în jurnale ştiinţifice, informează Mediafax.

Cercetătorii companiei 23andMe au identificat o variaţie în genele AB0 care generează codificări ale grupelor sanguine şi ar explica riscurile mai reduse. Rezultatele sunt notabile şi în contextul în care boala Covid-19 a fost asociată cu formarea cheagurilor de sânge şi cu afecţiuni cardiovasculare.

„Studiul şi colectarea datelor sunt în curs, cu speranţa că vom putea folosi platforma noastră de cercetare pentru a înţelege mai bine modurile diferite în care oamenii reacţionează la virus. În final, sperăm să publicăm concluziile cercetărilor noastre pentru a furniza mai multe date comunităţii ştiinţifice”, a comunicat compania 23andMe.

  

Cercetători din întreaga lume verifică dacă datele genetice pot oferi răspunsuri

Cercetători din întreaga lume verifică dacă datele genetice pot oferi răspunsuri în cazul efectelor coronavirusului, încercând să afle de ce unele persoane sunt afectate mai grav decât altele.

În afară de cercetările efectuate de 23andMe, alte două studii au verificat variaţii în funcţie de genele AB0. Un studiu din China arată că grupa sanguină 0 prezintă un risc mai redus de infectare.

Alt studiu, efectuat de Universitatea Columbia din New York, a arătat că doar persoanele cu grupa de sânge 0 pozitivă au şanse mai reduse de infectare cu noul coronavirus. Studiul realizat de 23andMe nu a depistat nicio diferenţă privind probabilitatea de infectare între grupele 0 pozitivă şi 0 negativă.

BZI

Related posts

Semnal de alarmă tras de un renumit medic ieșean: “Sunt decese cazuate de COVID-19 la multe persoane tinere care nu s-au testat la timp”/“Am ajuns ca în urmă cu o zi să trimitem pacienți înapoi pentru că nu mai aveam locuri”

Redacția

Pacienții asigurați ar putea beneficia de investigații de screening gratuite pentru depistarea precoce a bolilor

Redacția

România depășește 11.000 de cazuri de infectare cu coronavirus

Redacția
Încarcă...