
Soarta echipei de fotbal a municipiului a fost discutată astăzi în Consiliul Local, la inițiativa social-democratului Vasile Avrămiuc. Acesta a atras atenția în privința rezultatelor dezastruoase pe care echipa le înregistrează în liga a III-a de fotbal.
Avrămiuc a amintit că a fost 25 de ani crainicul stadionului și a povestit că este oprit de cetățeni pe stradă care-l întreabă ce se întâmplă cu echipa de fotbal.
„Ceea ce vă spun acum, o spun cu strângere de inimă, deoarece am fost un mare fan al fotbalului pășcănean. Peste 25 de ani am fost crainicul stadionului și-mi amintesc că lumea, pășcănenii, nu încăpeau în tribune. Își țineau loc unul altuia. Am ajuns într-o situație deosebită, aș spune chiar ridicolă pentru un oraș feroviar cu mare tradiție fotbalistică. A fost o vreme când în Pașcani se hotăra cine promovează în prima divizie sau cine retrogradează. O spun cu strângere de inimă, pentru că eu țin la fotbal, însă când ies pe Esplanadă, lumea mă întreabă zilnic ce se întâmplă cu fotbalul pășcănean. Suntem cea mai slabă echipă din România. Avem rezultate deplorabile. Rog pe cei îndreptățiți să vadă ce se întâmplă. Nici măcar nu sunt folosiți tineri pășcăneni”, a atras atenția Vasile Avrămiuc, consilier local din partea PSD.
Primarul Dumitru Pantazi a ținut să atragă atenția că se achită 1 milion de lei anual pentru funcționarea CSM Pașcani și că este deschis să predea echipa de fotbal unui investitor privat.
„Și eu cu regret mă uit în timp, domnule Avrămiuc. Dintr-o economie care o aveam în România am rămas cu ce-am rămas. Noi la acest club pentru utilități și activități sportive alocăm 10 miliarde de lei vechi. Să știe pășcănenii că 10 miliarde de lei vechi sunt alocate pentru acest club sportiv pe care îl avem în municipiul Pașcani. Legea nu ne permite să finanțăm efectiv activitățile sportive. Deci noi acordăm bani pentru întreținerea bazei sportive, pentru cheltuielile cu serviciile de acolo, cu personalul care întreține baza sportivă. Dacă sunt doritori, oameni de afaceri care doresc să preia echipa, nimeni nu-i oprește. Pentru ședința viitoare Consiliul de Administrație să vină să prezinte un raport, să vedem ce se întâmplă acolo” , a explicat primarul Dumitru Pantazi.
Marius Pintilie, liderul PNL Pașcani, a cerut ca mai întâi să se fixeze niște obiective și mai apoi să fie trași la răspundere cei vinovați de neîndeplinirea acestora. Pintilie a apreciat că nu este corect să se finanțeze activitatea sportivă fără a se fixa obiective.
„Ca și la Spital, ca și la Eco Salubritate, ca și la RAGCL, haideți să vedem care sunt obiectivele trasate de Consiliul Local pentru acest club. Noi ce le-am spus lor să facă. Să facă liga a III-a, să facă liga a IV-a, să facă sport de masă, să aibă o performanță anume? Le-am spus să facă ceva, au venit cu un plan și nu au făcut? Atunci putem să-i tragem la săspundere. Nu cred că este suficient să spunem că noi v-am dat bani și voi trebuia să faceți. Ce anume să facă?”, a intervenit pe subiect Marius Pintilie, liderul opoziției din legislativul local.
Un alt consilier care a intervenit pe subiect a fost Sorin Olariu de la PMP. Acesta a atras atenția că echipa de fotbal participă într-o competiție în care spiritul sportiv lipsește cu desăvârșire.
„Colegii au observat în sfârșit problema de la CSM Pașcani. Eu de vreo doi ani de zile spun asta. Ar fi trebuit ca noi, consilierii locali, să ne întâlnim de mult. Eu am invitat consilierii să ne întâlnim și la Spital și la RAGCL, tot spun și de CSM cu rezultatele care sunt acolo. Nu contest. Ăștia sunt banii, dar hai să ne limităm la ei și să nu ținem o echipă într-o ligă care nu merită, pentru că spiritul sportiv lipsește cu desăvârșire. Adică noi retrogradăm și ne trezim tot în liga aia. Cum vine asta?”, a completat șirul nemulțumirilor, consilierul Sorin Olariu de la PMP .
În prezent, CSM Pașcani se află pe ultimul loc în liga a III-a, fără niciun punct și cu scoruri rușinoase în dreptul său.


