NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Pensionarii și-au reînnoit gratuitățile pentru mijloacele de transport în comun din municipiul Pașcani

Regia Autonomă de Gospodărie Comunală și Locativă a reînnoit gratuitățile la transportul public în comun. Aproximativ 150 de persoane din suburiile municipiului Pașcani au intrat în posesia noilor abonamente pentru anul 2018.

 Printre aceștia se numără 10 angajați ai Primăriei Pașcani, veterani de război, văduve de război, persoane cu dizabilități și însoțitorii acestoara.„Avem în jur de 150 de persoane care beneficiază de gratuitate. Sunt abonamente pentru persoane cu dizabilități și veterani de război pe care le plătește o parte Casa de Pensii din Iași și sunt în jur de 10 abonamente pe care le plătește Consiliul Local pentru persoane care lucrează în Primăria municipiului Pașcani”, a declarat Gelu Nedelcu, directorul RAGCL.

Legitimațiile se vizează de două ori pe an, după ce angajații de la Serviciul de Asistență Socială din cadrul Primăriei fac o anchetă socială și realizează tabele cu persoanele care se încadrează în categoriile care pot beneficia de gratuitate. Tabelele ajung la RAGCL, de unde sunt emise legitimațiile de călătorie.„La fiecare șase luni vizăm legitimațiile. Există o perioadă în care beneficiarii nu au aceste legitimații emise în schimb noi cunoaștem aceste persoane și le permitem accesul în autobuzele noastre pentru 3, 4, 5 zile până se definivează documentele. Documentele sunt emise de către Serviciul de Asistență Socială, iar noi în baza acelor documente emitem legitimațiile de călătorie”, a adăugat conducerea regiei.

  

În aceleași timp elevii sunt așteptați să își cumpere abonamente, cel mai ieftin fiind de 60 de lei pentru o singură rută.„Abonamentul este unul lunar, cel mai ieftin abonament este 60 lei și este doar pentru o singură linie. Acestea se pot cumpăra de la sediul companiei noastre, iar pentru elevi știu că sunt decontate de către școala la care învață”, a spus Gelu Nedelcu.

Advertisements

Related posts

Anularea amenzilor din starea de urgență a fost aprobată de Senat. Banii ar urma să fie returnați românilor care le-au plătit deja

Redacția

Curățenia de Primăvară îi dă bătăi de cap lui Ursu! Mesaje agramate pe Facebook!

Răzvan Grecu

Autorităţile locale din toată ţara vor amenaja pieţe în spaţii deschise

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site