
Paul Surugiu a vorbit, într-un interviu în exclusivitate pentru Spectacola, despre cum îl găsește anul acesta perioada Crăciunului, dar și despre cum era această sărbătoare, în copilărie.
SPECTACOLA: Cum te găsește această perioadă, când mai e atât de puțin până la Sărbătorile de Iarnă?
Paul Surugiu: Sunt în turneu național. Am pornit pe 4 decembrie și vom termina pe 29 decembrie. E o perioadă plină, avem concerte în fiecare zi. Mi-aș dori să mă pot tripla, ca să ajung în toate locurile în care oamenii vor să vină la sala de spectacol și să asculte colindele mele, dar nu pot. Sunt puțin obosit, surmenat, dar mă încarc cu energia publicului care vine la concerte. În fiecare seară trăiesc emoții de nedescris, mai ales că ajung în locuri în care n-am fost deja de trei ani. Mai apoi, pe plan personal, sufletul meu e liniștit, pentru că mi-am îndeplinit parte din visele și din țintele acestui an.
Sunt și puțin nostalgic, pentru că îmi este dor de tatăl meu și de vremile în care eram o familie mare și unită, dar chiar și așa încerc mereu să văd partea plină a paharului și asta îi sfătuiesc pe toți să facă de sărbători. Crăciunul nu are o regulă scrisă, dar e important să-l lăsăm să ne farmece. Să facem puțin prea proști și să ne mai deconectăm de la rațiuni, de la analize alambicate și să lăsăm duși de val. Să împodobim brazi, să luăm luminițe, să bem vin fiert cu scorțișoară, să ne facem bunătăți, să vedem filme de Crăciun, să ascultăm colinde și să încercăm ca toată atmosfera asta să ne mai salveze puțin din sufletul atins și încărcat de povara pandemiei cumplite prin care încă trecem și care se pare că nu va avea un sfârșit prea curând. Așadar, eu vă rog să profitați de acest Crăciun, cum știți voi mai bine, fără opreliști! Să nu vă mai lăsați mânați de nici o obligație și să transformați totul într-o continuă relaxare!
SPECTACOLA: Citeam undeva faptul că ai împodobit deja bradul. De ce l-ai ornat atât de repede și ce însemnătate are bradul de Crăciun pentru tine?
Paul Surugiu: M-am grăbit cu împodobitul din noiembrie din mai multe motive. Primul este că sunt plecat toată luna decembrie și deja nu mai aveam timp. Al doilea este că am vrut să fur startul și să mă bucur mai mult de sentimentul acesta unic, al împodobitului. Bradul de Crăciun e un simbol, o bucurie. Mi-aduc aminte că atunci când eram mic, nu o rugam pe mama să împodobească, ci o făceam împreună, în seara de Ajun, așteptând colindătorii, cu miros de bunătăți în casă și de cozonac, cu multă liniște și relaxare.
Dincolo de asta, de însemnătatea simbolică, bradul reprezintă și un lait-motiv al carierei mele, cel puțin în ultimii 10 ani de când piesa ”Împodobește mamă bradul” a devenit un subiect fără voie al haterilor și al celor care n-au minte multă să facă glumițe. Dacă spui brad, spui invariabil Fuego și spre disperarea multora, această asociere mi-a adus un plus de popularitate și mulți tineri au fost curioși să-mi descopere repertoriul de sărbători, care adună peste 200 de cântece de Crăciun și a determinat oamenii să vină să mă vadă la sala de spectacol, plătind bilet pentru asta. Nu cred foarte tare în generalizări, dar cred că bradul este sinonim cu sinceritatea și inocența noastră, indiferent de vârsta pe care o avem și de nivelul la care am ajuns.
continuare pe spectacola.ro


