RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Opera prozatorului Cezar Petrescu aduce valoroase distincţii pentru elevii unirişti

În fiecare an, în prima decadă a lunii decembrie, profesori şi elevi de la instituţiile de învăţământ din  municipiul Paşcani şi din oraşele Târgu Frumos şi Hârlău, parcurg un traseu de suflet către ţinuturi de legendă, dar,  în egală măsură, încărcate şi de nemuritoare pagini de literatură.

Este vorba despre ţinutul Hârlăului, unde, pe data de 7 decembrie 2017, un echipaj constituit din doi elevi din clasele a XI-a de la Colegiul Tehnic de Căi Ferate ,,Unirea”, a participat la Concursul literar ,,Cezar Petrescu”, ediţia  a XII-a, concurs înscris în Calendarul activităţilor educative judeţene, domeniul artistic – arte vizuale, poziţia 72.

Instituţia de învăţământ care a găzduit manifestarea a fost Colegiul Naţional ,,Ştefan cel Mare” din Hârlău. Cei doi elevi ai colegiului nostru au fost Puiu Cornelia – Alexandra și  Curcă  – Costan George Costel, aceştia făcând dovada faptului că opera prozatorului Cezar Petrescu rămâne de interes pentru tineri.

  

Concursul literar a urmărit lectura atentă şi receptarea profundă a două nuvele fantastice: capodopera ,,Aranca, ştima lacurilor” şi ,,Omul care şi-a găsit umbra”.

Toţi concurenţii au fost bine pregătiţi, însă cei doi elevi ai Colegiului Tehnic de Căi Ferate ,,Unirea” au înregistrat o performanţă deosebită, obţinând PREMIUL I. Elevii au fost răsplătiţi cu diplome şi  cărţi.

Echipajul a fost coordonat de doamna profesor Isac Adina – Maria, care a fost şi membru în comisia de jurizare, dar şi profesor însoţitor.

Profesor Iuliana Gordin

Purtător de cuvânt, Colegiul Tehnic de Căi Ferate “Unirea”, Paşcani

Related posts

Zilele Școlii “I.Cantacuzino” Pașcani – programul activităților

Carmen Bălăceanu

Din dragoste pentru elevi, merg 180 kilometri zilnic

Redacția

Consiliere psihologică pentru părinții elevilor din clasele care vor susține evaluări naționale în luna mai 2014

Răzvan Grecu
Încarcă...