Numărul persoanelor executate în Iran a crescut la 901 anul trecut, au anunțat reprezentanții agenției ONU pentru drepturile omului.
Printre persoanele executate s-au numărat 31 de femei, dintre care unele au fost condamnate pentru uciderea soților lor, în timp ce se apărau de viol, sau după ce fuseseră forțate să se căsătorească, conform Reuters.
Majoritatea execuțiilor au fost pentru infracțiuni legate de droguri, dar printre victime s-au numărat și dizidenți politici și persoane legate de protestele în masă care au avut loc în 2022 după moartea în custodia poliției a unei femei de 22 de ani, se arată în raportul ONU.
Protestele din 2022, care au declanșat unele dintre cele mai grave tulburări de la Revoluția Islamică din 1979 încoace, au avut loc după moartea unei femei kurde iraniene, Mahsa Amini, în timp aceasta ce se afla în detenție. Amini fusese arestată pentru că ar fi încălcat codul vestimentar obligatoriu din Iran.
„Este profund îngrijorător faptul că vedem încă o dată o creștere a numărului de persoane condamnate la pedeapsa cu moartea în Iran, de la an la an. Este timpul ca Iranul să oprească acest val tot mai mare de execuții”,
» Citește continuarea pe pagina autorului

