RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Monden

O trupă celebră din România s-a destrămat din cauza banilor imediat după ce a concertat la Zilele municipiului Pașcani

Sumele mari de bani pe care le câștigă la concertele organizate de autoritățile publice dau bătăi de cap artiștilor români. O celebră trupă de rock din România a ajuns să se desființieze din cauza modului în care sunt împărțiți banii în trupă.

 

 

  

Membrii trupei Compact au ajuns să se certe la cuțite și mai apoi să se destrame imediat după concertul pe care aceștia l-au susținut cu ocazia Zilelor municipiului Pașcani. Banii sunt motivul scandalului, asta după ce Primăria le-a achitat o sumă imensă: 23.500 de lei.

Leluț Vasilescu, unul dintre fondatorii trupei l-a acuzat pe liderul Paul Ciuci că de mai multă vreme îi fură la împărțitul banilor.

Acesta nu a făcut referire la concertul de la Pașcani, ci la un eveniment similar unde din 23.000 de lei, Paul Ciuci și-ar fi oprit 20.400, în timp ce celorlalți trei colegi câte 860 de lei.

Informațiile au fost preluate din tabloidul Libertatea acolo unde Leluț Vasilescu apare cu următoarea declarație:

 „Prietenul meu de la 14 ani, Ciuci este un șarlatan și un mincinos. Ascunde lucruri inimaginabile, chiar nu are nici un Dumnezeu. Cu asta s-a îndeletnicit toată viața lui. Acum, că am plecat din Compact, în sfârșit poate să facă ce vrea, a făcut tot ce i-a stat în puțință să-i înlăture pe toți care au protestat. Nu mai spun că l-a dat în judecată până și pe Leo Iorga, grav bolnav. Pe toți cei ce i-au descoperit hoțiile i-a înlăturat mișelește, mari artiști precum Dan Stesco «Polymoog» (mai ales că a îndrăznit să laude foștii membri ai trupei Compact), Adrian «Coco» Tinca etc. I-am zis că nu e în regulă de mai multă vreme, dar ne-a rugat în genunchi să mai cântăm la următoarele concerte. După spectacolul de la Arenele Romane (15 iunie a.c.), unde nici măcar nu ne-a prezentat, Ciuci a încasat 230 de milioane din care 26 au ajuns la noi, ceilalți! Ne-a hoțit sistematic prietenul nostru drag, avem probe, facturi de 150 de milioane, 120 de milioane, din care nouă ne dădea 7-8 milioane”, a răbufnit rockerul conform Libertatea.ro. 

Related posts

Pregătirile pentru gala premiilor Actualitatea TV au intrat în linie dreaptă. Trimite o nominalizare!

Răzvan Grecu

Concert cu Vali Crăciunescu, Adrian Maciuca și Dan Blueman, în Pub La Castani

Oana Cordoneanu

Cum arată casa de la țară în care locuiește, acum, Florin Călinescu: „Am o gospodărie cu multe animale”

Redacția
Încarcă...