News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Novak Djokovic renunță la Turneul Campionilor. Anunțul făcut de sportivul sârb

Novak Djokovic a anunțat marți, 5 noiembrie, că nu va putea juca la Turneul Campionilor, nici dacă va obține calificarea, din cauza unei accidentări, punând capăt sezonului său 2024, informează independent.co.uk. Retragerea sa înseamnă că australianul Alex De Minaur și rusul Andrey Rublev sunt selectați la turneul de la Torino din perioada 10-17 noiembrie, unde participă cei mai buni 8 sportivi ai lumii.

Djokovic, sârbul în vârstă de 37 de ani, care a câștigat un număr record de șapte titluri la eveniment, se calificase deja drept al șaselea cel mai bun jucător din Turul ATP în acest sezon.

„Este o onoare să mă pot califica la Turneul Campionilor! Abia așteptam să fiu acolo, dar din cauza unei accidentări care persistă nu voi putea juca săptămâna viitoare. Îmi cer scuze tuturor celor care sperau să mă vadă acolo. Le doresc tututor jucătorilor un turneu grozav. Ne vedem curând”, a scris Djokovic pe contul personal de Instagram.

Astfel, campionul de 24 de ori la Grand Slam încheie anul acesta cu medalia de aur olimpică drept singurul său titlu. El va termina sezonul fără să câștige vreun titlu ATP, lucru care nu i s-a mai întâmplat din 2005.

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Ciolacu, întâlnire de urgenţă cu Însărcinatul cu afaceri al Ucrainei în Români: Acest atac va trebui să primească un răspuns pe măsură

Redacția

Premierul Nicolae Ciucă, prima vizită oficială la Bruxelles. Aderarea României la Schengen şi ridicarea MCV, pe agendă

Redacția

Novak Djokovic nu poate juca în Statele Unite pentru că nu este vaccinat Covid. Autoritățile i-au refuzat cererea de scutire

Redacția
Încarcă...