Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunță că evenimentul din Parcul Cişmigiu la care sunt aşteptate 2.000 de persoane va avea loc în Parcul Unirii, relatează Agerpres.
Într-o postare pe Facebook, acesta transmite că Municipalitatea încurajează iniţiativele mediului privat prin care se doreşte crearea de evenimente pentru bucureşteni, menite să contribuie la dezvoltarea oraşului şi a turismului, dar că aceste evenimente nu se pot organiza „oricând, oricum şi oriunde”.
„Sunt zone în Bucureşti pe care avem datoria să le protejăm, să nu le punem în pericol, expunându-le unor potenţiale distrugeri. Este şi cazul Parcului Cişmigiu, Grădină Publică monument istoric, unde ar fi trebuit să aibă loc evenimente în perioada următoare, la care erau aşteptate în jur de 2.000 de persoane. Deşi organizatorul se angaja să nu afecteze spaţiul verde şi mobilierul urban am estimat că acest lucru este practic imposibil, în special din cauza faptului că aleile acestui parc vechi de aproape 200 de ani sunt înguste şi de aceea am explicat că evenimentul nu poate avea loc în Cişmigiu. În urma discuţiilor avute în cadrul comisiei, am stabilit, de comun acord, ca manifestarea să aibă loc în Parcul Unirii, pe aleile centrale”, precizează Nicuşor Dan.
» Citește continuarea pe pagina autorului


