NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Negrescu: Consiliul UE să ne spună dacă va fi dat un vot privind aderarea în Schengen a României

Eurodeputatul Victor Negrescu a cerut Consiliului UE să spună clar dacă va susține primirea României în Schengen la ședința din decembrie, astfel ca din 2023 țara noastră să fie stat membru.

Victor Negrescu pune, la fel ca PPE, presiune pe Consiliul UE FOTO Arhivă

Victor Negrescu pune, la fel ca PPE, presiune pe Consiliul UE FOTO Arhivă

„De 11 ani militez activ pentru aderarea României la spațiul Schengen, iar astăzi, datorită contextului politic și regional, țara noastră are o șansă reală ca acest lucru să se întâmple. Dezbaterea din plenul Parlamentului European, susţinută de grupul social-democrat și pornită de la un demers pe care l-am inițiat, reprezintă un pas important, iar rezoluția ce urmează a fi adoptată transmite un mesaj puternic de solidaritate cu românii”, arată Victor Negrescu, într-un mesaj publicat pe Facebook

Advertisements
  

De aceea, în discursul meu din Parlamentul European am vorbit franc despre aderarea României la spațiul Schengen, dar şi despre cei care se opun și am solicitat un calendar ferm pentru integrarea țării noastre. Am luat cuvântul și în numele miilor de români care ne-au transmis mesajele lor de sprijin pentru aderarea României către liderii europeni transmise în cadrul campaniei #RomâniiMerităÎnSchengen organizată de Partidul Social Democrat și PES activists Romania,

Advertisements

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Advertisements
Advertisements

Related posts

Medicul care a descoperit varianta Omicron în Africa de Sud: „Simptome ușoare, dar nemaivăzute până acum”

Redacția

VIDEO Emma Răducanu, primul mesaj în limba română

Redacția

Marea Britanie: Boris Johnson le cere companiilor să se adapteze consecinţelor Brexitului şi să rezolve criza de lucrători crescând salariile

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site